De aproximativ o lună, rectorul Universităţii Piteşti, Ionel Didea, a început să fie extrem de activ pe contul său de socializare. Mai mult, acesta a început să posteze şi fotografii cu familia sa, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva domnul rector a intrat în campanie electorală pentru funcţia de primar al Piteştiului.
Numele său a mai fost vehiculat în mediile politice. Cu excepţia apariţiei în dosarul ex-preşedintelui Constantin Nicolescu, traseul său profesional a fost aproape impecabil. O lansare a sa din postul de decan nu poate decât să reprezinte un plus, mai ales că se bucură de popularitate în rândul tinerilor cărora tocmai li s-a deschis apetitul pentru vot.
Vă reamintim că pentru prima oară de la Revoluţie, Piteştiul are şansa să aibă un primar altul decât Tudor Pendiuc, cercetat în arest pentru infracţiuni de corupţie.
,,Anul 2014 se termină. Se închide alt capitol al speranţelor efemere, un alt sentiment al oscilărilor umane şi o altă perdea a timpului. Anul 2015 începe. Să sperăm că va fi un an nou mai liniştit, cu mai multă toleranţă şi armonie între oameni, cu multe zâmbete, speranţă şi credinţă. Dragii mei, sunteţi creaţi de Bunul Dumnezeu… ştiţi cum să descoperiţi chemarea unui nou început şi să savuraţi aroma iubirii. La mulţi ani!” a scris rectorul Didea pe pagina sa de socializare, cu puţin înainte de trecerea în noul an.