2,K
Membrii Guvernului Ponta si-au pierdut subit apetitul pentru teambuilding-uri, dupa ce seful CNADNR, Mircea Pop, a fost decapitat rapid pentru ca ar fi tinut o sedinta de lucru la cabana Balea Lac, transmitand coduri portocalii din varful muntelui.
,,Angajatii muncesc si sefii stau la Balea!” – a fost argumentul scurt al premierului Victor Ponta, care a declarat ca vor mai urma si alte decapitari intrucat… ,,sunt iute la demiteri". Atributiile privind gestionarea drumurilor nationale vor fi preluate temporar de catre directorul adjunct.
Directori din CNADNR au participat joia trecuta, la Balea Lac, la o sedinta de ,,plan operativ” privind bilantul pe 2012 si proiectul de buget pe 2013. Discutiile, insa, au fost atat de captivante incat s-au finalizat in cursul serii, astfel incat participantii au plecat din statiune in noaptea de joi spre vineri. Presa a relatat ca sefii CNADNR au petrecut la munte, desi meteorologii anuntasera ca vremea se va inrautati accentuat.
La sedinta Comandamentului, mai multe autoritatile locale au reclamat ca nu au putut comunica eficient cu reprezentantii CNADNR in plin cod portocaliu.
Ponta a anuntat ca a solicitat Corpului de Control sa verifice daca directorii CNADNR au ,,petrecut” la Balea Lac in loc sa participe la deszapezire si a reiterat ca toti cei implicati vor fi demisi daca rezultatul verificarii le va fi defavorabil.
Duminica seara, directorul Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale, Mircea Pop, a informat Comandamentul de iarna ca institutia s-a implicat in deszapezire la nivel national, dar ca a fost… discreta. Atat de discreta incat aproape ca nu i s-a simtit prezenta.