Un certificat de urbanism este semnalul ca vrei sa faci ceva in domeniul constructiilor. Fara acest document, nici nu se pune problema sa incepi demersurile pentru autorizatiile necesare. Iata ca, din acest punct de vedere, la Pitesti sunt semnale bune.
Conform datelor furnizate de Primaria Pitesti, de la inceputul anului si pana acum au fost emise peste 250 de certificate de urbanism, aceste acte stand la baza emiterii ulterioare a autorizatiilor de construire, respectiv demolare.
Vestea buna este ca avem de-a face, dupa mult timp, cu lucrari importante pe care le au in vedere anumite firme de renume din judet.
Astfel, firma Selca (una dintre companiile care lucreaza la amenajarea parcului Lunca Argesului) a solicitat certificat de urbanism pentru extinderea sediului, iar firma Girexim a cerut acelasi document pentru construirea de spatii comerciale in zona Nicolae Balcescu.
SC Apa Canal are in vedere noi lucrari de extindere a retelelor de apa si canalizare, iar Lisa Draxlmaier a cerut avize pentru desfiintarea partiala a unor cladiri si constructia unei locuinte.
Alprom a cerut certificat pentru dezmembrare, iar Mono House solicita avize pentru construirea a doua hale.