Ieri a avut loc prima ediție a târgului de adopții dedicat animalelor aflate în adăpostul public, gestionat de către societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. Rezultatul a fost unul nemaipomenit. 15 câini, dintre care 7 puiuți, și-au găsit astăzi stăpânul, cu prilejul unui eveniment în premieră – un târg de adopții desfășurat în cadrul campaniei “Adăpostul nu este acasă”.
Cei prezenți au beneficiat de o informare adecvată cu privire la beneficiile și obligativitatea sterilizării animalului propriu, metis sau de rasă comună, iar noii stăpîni ai patrupedelor au primit câteva sfaturi referitoare la îngrijirea animalului.
Noii proprietari au putut lua câinii imediat, întrucât actele de adopţie au fost întocmite pe loc.
Evenimentul a fost deschis cu ceremonia de premiere a elevilor participanți la concursul de creație desfășurat pe trei secțiuni (poezie, poveste și desen) și a fost urmat de un moment extrem de interesant. Dan Nicula, dog trainer, și Vandi, un ciobanesc belgian, au făcut deliciul celor prezenți cu o demonstrație de dresaj.
Viorel Ciobanu, Director general SEdC:
“Ne bucură foarte tare că evenimentul a ieșit bine, oamenii au fost foarte receptivi. Nici o senzaţie nu e mai plăcută decât satisfacţia pe care o trăieşti când ştii că ai salvat o viaţă. Și asta au făcut oamenii care au adoptat astăzi de la noi. Adoptând un maidanez, pur şi simplu îi schimbi destinul, îi dai o nouă şansă.
Pentru că prima ediție a fost un real succes, vom organiza periodic astfel de târguri. Primăria orașului Mioveni prin Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL se implică în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân din oraș, nu doar prin capturarea acestora de pe străzi, dar și prin promovarea adopțiilor și desfășurarea de campanii de informare cu privire la importanța sterilizării și la obligațiile morale și legale pe care le avem față de prietenii necuvântători. Societatea noastră delulează de mai multe luni o serie de acțiuni din sfera responsabilității sociale, pe tema animalelor fără stăpân, pentru promovarea unui comportament responsabil față de animale și conștientizarea impactului acțiunilor noastre asupra acestora.
Luna septembrie a fost o lună marcată de evenimente legate de adăpostul de câini fără stăpân din oraș, pe care societatea noastră îl gestionează. La începutul lunii, timp de o săptămână, s-a desfășurat Campania de sterilizare gratuită, (acțiune ce a fost posibila cu sprijinul Organizaţiei de Protecţie a Animalelor, “HELFT HANDELN” din Germania, în colaborare cu Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA), în cadrul căreia aproape 300 de câini și pisici au fost sterilizate, iar acum, acest târg pentru promovarea adopțiilor.”