72
Reprezentanții Direcției de Drumuri Brașov au făcut ultimele verificări pe tronsonul de altitudine de pe Transfăgărășan, Comisia tehnică din cadrul Companiei de Drumuri împreună cu Poliția Rutieră verificând dacă sunt îndeplinite toate condițiile de siguranță pentru redeschiderea celui mai spectaculos drumul turistic din România. Concluzia a fost că șoferii vor putea circula pe Transfăgărășan începând de miercuri, 21 iunie.
Aceasta după ce de la începutul lunii mai s-a lucrat la deszăpezirea șoselei pe tronsonul dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, ținând cont că în unele locuri zăpada avea și 6 metri. Lucrările de deszăpezire au fost finalizate, iar în urma verificărilor derulate s-a constatat că toate lucrurile sunt puse la punct. Mai exact, începând de mâine dimineață de la ora 8.00 șoferii vor putea ajunge cu mașina și la Bâlea Lac.
Trebuie menționat că în parcările din zona Bâlea Lac mai sunt încă nămeți, urmând ca și acestea să fie deszăpezite, însă, în rest, asfaltul este „negru”, potrivit bizbrasov.ro.
Anul trecut, drumul a fost deschis circulației pe 15 iunie, cu două săptămâni mai devreme față de termenul prevăzut,1 iulie.