Casa Casatoriilor din centrul Pitestiului a fost retrocedata fostilor proprietari, iar acestia incaseaza acum lunar suma de 2.000 de euro de la municipalitate pentru a permite continuarea functionarii aici a Serviciului de Stare Civila. Autoritatile locale au incercat sa cumpere aceasta cladire simbol, dar pretul cerut (de circa 1 milion de euro) este considerat prea mare.
In aceste conditii, se cauta solutii pentru construirea sau amenajarea unui nou sediu pentru Casa Casatoriilor. Iar una din aceste solutii vizeaza amenajarea Casei Casatoriilor aproape de fostul sediu al SC Apa Canal 2000 SA Pitesti, pe strada Victoriei.
Este vorba de o cladire care a apartinut SC Termoficare 2000 SA Pitesti si care a fost cumparata nu demult de municipalitate. Aici mai trebuie facute investitii in amenajari interioare si a fatadei, iar Serviciul de Stare Civila se poate deja muta aici.
Cladirea a fost, la un moment dat, sediu al Cinematografiei, asa cum era ea cunoscuta de catre pitesteni.
Deja in bugetul pentru anul in curs au fost prevazute sumele necesare inceperii lucrarilor de amenajare a noii Case a Casatoriilor.