1,6K
Viceprimarul Cornel Ionică vrea ca de la anul tarabele cu mărţioare să fie… exilate în zona Bawling a Piteştiului, într-o parcare cât se poate de îndepărtată de centrul oraşului.
Anul acesta, însă, comercianţii vor mai putea să-şi vândă marfa de sezon doar la Casa Cărţii şi în Piaţa Vasile Milea, fiind interzis comerţul pe Strada Mare.
„Sunt foarte mulţi care ne solicită să le punem la dispoziţie tot centrul, cum a fost cazul în alţi ani. Nu se mai poate! Nu mai tolerăm să vină sute de comercianţi care vând orice, numai mărţişoare nu! Comercianţii care vor vinde mărţişoare în Piaţa „Vasile Milea” vor avea la dispoziţie doar mese şi nu vor mai avea voie cu corturi.” a declarat vicele Cornel Ionică.