Centrul Cultural Mioveni organizează concurs pentru ocuparea postului de referent, gradul debutant, în cadrul Compartimentului Organizare Manifestări Cultural Artistice.
Documentele solicitate pentru întocmirea dosarului de concurs sunt:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, (se poate depune la dosar o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, cu obligaţia candidatului de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului)
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, în formatul standard stabilit de lege;
g) curriculum vitae;
Notă: actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea. Dosarul de înscriere se depune la secretariatul comisiei de concurs, tel.0348/445856.
Condiţiile generale pentru ocuparea postului:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Condiţiile specifice de ocupare a postului:- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. – cunoştinţe de operare de calculator – nivel bază;
Tipul probelor de concurs: Proba scrisă va avea loc în data de 07.11.2017, ora 10:00 şi interviul în data de 09.11.2017, ora 1400. Probele se vor desfăşura la sediul instituţiei.
Calendarul de desfăşurare a concursului
Data limită de depunere a dosarului de concurs:26.10.2017.
Termenul limită de afişare a selecţiei dosarelor de concurs: 31.10.2017
Termenul de depunere a contestaţiei la selecţia dosarelor de concurs: 01.11.2017
Termenul de soluţionare a contestaţiei la selecţia dosarelor de concurs: 02.11.2017
Proba scrisă va avea loc în data de 07.11.2017, ora 10:00. Rezultatul probei scrise se afişează în data de 07.11.2017, ora 16:00.
Termenul de depunere a contestaţiei la proba scrisă: 08.11.2017.
Termenul limită de soluţionare a contestaţiei: 09.11.2017, ora 14:00.
Interviul va avea loc în data de 09.11.2017, ora 14:00.
Rezultatul interviului se afişează la data de 09.11.2017, ora 16:00.
Termenul de depunere a contestaţiei la interviu: 10.11.2017
Termenul de soluţionare a contestaţiei la interviu: 13.11.2017
Rezultatul final se afişează în data de 13.11.2017.
Bibliografie :1. OUG 118/2006 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale;
2. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;
3. Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil;
4. Ordinul nr.2193/2004 pentru apobarea regulamentelor cadru de organizare și funcționare a așezămintelor culturale(anexa 5);
5. Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.