Data de 13 nu a fost una cu ghinion pentru leu care s-a menținut stabil față de principalele valute, în ziua în care BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la 7%, în condițiile în care există „perspectiva creșterii ratei anuale a inflației în debutul anului curent – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite indirecte”, conform comunicatului care a fost publicat la finalul ședinței BNR
Cursul monedei unice a crescut marginal de la 4,9753 la 4,9761 lei iar tranzacțiile se efectuau în culoarul 4,974 – 4,976 lei.
În comunicatul de presă se arată că „cursul de schimb leu/euro a cunoscut o ajustare ascendentă la mijlocul lunii ianuarie 2024, dar mai modestă decât cele evidențiate în regiune, iar apoi a tins să se stabilizeze pe noul palier”.
Stabilitatea leului, principalul instrument folosit de BNR în lupta cu inflația, se datorează și reducerii anul trecut a deficitului de cont curent al balanţei de plăţi la 22,694 miliarde de euro, cu 12,85% mai mic comparativ cu cel de 26,040 miliarde de euro în 2022.
Piața monetară a rămas stabilă iar dobânzile interbancare se mențin aproape de nivelul de 6% cu care BNR remunerează sumele pe care băncile la plasează în depozite.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,09%, cea mai mică valoare începând cu data de 8 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,13 la 6,12%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a consolidat la 6,13%, valoare apropiată cu cea din 22 mai 2022.
De la începutul acestei luni, Trezoreria s-a împrumutat cu aproape 5 miliarde de lei (1 miliard de euro) prin mai multe licitații de titluri de stat și a acoperit aproape în întregime volumul de circa 6,2 miliarde lei propus pentru februarie. Luni, Finanțele s-au împrumutat cu încă 784 milioane lei printr-o emisiune cu scadența aprilie 2031 la un randament de 6,42%.
Creșterea în ianuarie a inflației din Statele Unite cu 3,1%, față de 3,4% în decembrie și 2,9% cât anticipau economiștii, a majorat cererea de monedă americană iar euro s-a depreciat la 1,0756 – 1,0785 dolari. Majorarea cererii de dolari se datorează faptului că piața consideră că Rezerva Federală va întârzia momentul unei prime scăderi a dobânzii sale de politică monetară care se situează în prezent la 5,25 – 5,50%.
În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,6170 la 4,6186 lei.
Media monedei elvețiene s-a depreciat de la 5,2752 la 5,2510 lei. În schimb, cursul lirei sterline a urcat de la 5,8262 la 5,8501 lei.
Aprecierea metalului galben la 2.029 dolari și a monedei americane au ridicat prețul gramului de aur la 301,0363 lei.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 386,94 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,3214 zloți/euro.
Înainte de publicarea datelor privind inflația din Statele Unite bitcoin a crescut la 50.365 dolari după care s-a retras la 49.49.288 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.627 – 2.687 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00