Probabil ca v-ati intrebat pana acum cam ce salarii au actorii… Oamenii aceia nebuni si frumosi care, pentru cateva ore, ne introduc intr-o alta lume, ne deschid sufletele catre noi insine, ne trezesc emotii, zambete sau lacrimi… Oamenii aceia pentru care actoria nu este o meserie, ci un har pe care-l impartasesc cu noi, ceilalti. Ei bine… dragii nostri, aflati ca in Romania se poate muri de foame din actorie. Cu doar 5 milioane pe luna nu stiu cati dintre dumneavoastra ar putea supravietui… Despre asta si multe altele, am stat de vorba cu directorul Teatrului Alexandru Davila, Sevastian Tudor.
Domnule director, care mai este apetitul pitestenilor pentru teatru? Sunt mai multi sau mai putini ca altadata? Cum simtiti pulsul?…
Eu observ ca in ultimii doi ani de zile au inceput sa vina mai multi pitesteni la teatru si, lucru imbucurator, mai mult de jumatate dintre spectatori sunt tineri.
Sa inteleg ca se procedeaza ca pe timpul lui Ceausescu, atunci cand elevii erau adusi cu clasa, ceea ce nu era deloc un lucru rau?…
Sa stiti ca era o metoda buna. Si eu cand eram elev veneam cu abonament si atunci am prins gustul spectacolelor. Acum, toti zic ca este o metoda invechita, desi cred ca ar fi necesara o conlucrare cu Inspectoratul Scolar, scoli si teatru si asa sa se puna bazele unei reveniri a tinerilor la teatru.
Si ce va impiedica sa faceti un astfel de parteneriat?
Noi incercam mereu astfel de colaborari. Sunt o serie de scoli care ne percep bine si atunci exista un sistem de spectacole care se rezerva de catre acestea, dar si scoli reticente.
Spre exemplu?…
N-as vrea sa dau exemplele negative, ci mai degraba sa spun scolile cu care colaboram foarte bine…
Fie si asa, vom subintelege ca cele nenominalizate sunt reticente…
Mda, deci este vorba de Colegiul Bratianu, Colegiul „Zinca Golescu”, Colegiul Odobescu, „Dinu Lipatti”… Dar sunt putine exemplele… Chiar si de la tara mai vin, de la Maracineni, Topoloveni. Probabil ca in acele scoli dascalii sunt mai preocupati.
„Asta este grila, asa e in cultura…”
In alta ordine de idei, cati actori numara acum Teatrul Davila?
Avem cinci sectii si la toate acestea sunt aproximativ 31-32 de actori.
La ce salarii?
Acum depinde… Debutantii au salarii mici, cam 5 milioane, iar un actor de categoria intai ajunge la un salariu de 12 milioane…
Programul de lucru fiind zilnic?
Aici avem un program mai aparte, nu este unul normat. Se lucreaza cateodata non-stop, de dimineata pana noaptea, sambata si duminica, altadata doar cateva ore…
Va intrebam acest lucru intrucat, la astfel de salarii, bietii oameni cred ca ar avea nevoie si de un extra-job…
In mod sigur. Sunt actori care mai fac filmari la Bucuresti, spoturi de publicitate si mai castiga cate ceva. Dar mai putin, pentru ca sunt luati in seama mai mult cei de la Bucuresti.
Actorii bucuresteni ce salarii au?
Tot la fel…
De ce salarii asa de mici, domnule director?
Asta este grila, asa e in cultura…
Eu nu am vazut pana acum niciun mars de protest al actorilor, nicio actiune care sa atraga atentia asupra unei astfel de realitati, niciun director de teatru care sa ia atitudine… De ce asta? Ati vazut si dumneavoastra cum mari actori ai scenei romanesti ajung sa moara intr-o saracie crunta…
Probabil ca fiind foarte putini, nu suntem prea bine auziti…
„Este foarte-foarte greu sa misti ceva”
Dumneavoastra, ca director de institutie, nu ati simtit niciodata impulsul de a lua legatura si cu alti directori din tara si de a initia o actiune mai ampla in acest sens?
Noi am vorbit, dar la nivel national este foarte greu…
Nu credeti ca nu va straduiti suficient si ca nu exista o solidaritate de breasla?
Nu stiu ce sa zic… Este foarte-foarte greu sa misti ceva. Toata cultura este salarizata la un nivel scazut.
Dupa o viata de munca, ce salariu are un actor?
Ajunge la 10 milioane.
Colegi de-ai dumneavoastra mi-au spus ca au avut pana de curand doar 4 milioane si ca le-a crescut intre timp cu alte doua milioane…
Nu este adevarat, pentru ca n-au cum… Si cei care sunt membri UNITER, si sunt majoritatea, mai primesc 50% din pensie, deci ajung la aproape 10 milioane de lei. Unii si la 15 milioane…
La usile dumneavoastra bat actorii?
Da, exista actori care ar vrea sa vina aici. De exemplu Catalin Mirea care a venit anul trecut din Bucuresti este un actor bun de-al nostru si inca patru actori de la Craiova, unde este o scoala foarte buna de actorie. Ne-am improspatat trupa.
Usile teatrului sunt deschise pentru cine bate la ele, sau exista un anumit numar de actori care nu trebuie depasit?
La inceputul anului se aproba statul de functii si trebuie sa-l respectam pe acesta.
Cati actori sunt din Pitesti si cati din alte orase?
Sunt patru din Craiova, din Bucuresti mai sunt inca sase, unul din Valcea si restul din Pitesti.
Celor care nu sunt din Pitesti li se ofera cazare?
Nu, practic este serviciul lor…
Adica actorii fac naveta cu microbuzul ca sa vina la repetitii?
Unii stau aici, la rude, prieteni…Mai stau si in cabine la sfarsitul reprezentatiilor sau repetitiilor.
Teatrul nu are niste camere pentru a le fi puse la dispozitie?
Nu, doar niste cabine. Asa stau peste tot. E foarte greu sa investim in asa ceva.
„Ne lipseste o deschidere mai mare spre public”
La Pitesti cand vom avea o scoala de actorie, nu se simte lipsa?
Ar fi necesara, insa deja sunt pe piata multi actori care stau pe dinafara, care nu lucreaza…
Cati au abandonat pe parcurs?
De la noi nimeni, poate am plecat in alta parte?
Dar ce-i tine pe acestia sa practice o astfel de meserie? Inconstienta, pasiunea pentru teatru, idealismul?
Cred ca toate la un loc. E o placere a lor care se transforma in iubire de-a lungul vietii. Nu se mai pot lasa de ea.
Din cate cunoasteti, sunt mai multi actori pe piata decat de obicei?
Da, sunt mai multi. Toate aceste facultati infiintate in scoala in ultima vreme au scos mai multi actori. In Bucuresti sunt multi care stau degeaba. Merg la spectacole de televiziune, la filmari de reclame, dar nu stiu cat de mult fac ceea ce isi doresc. Apeleaza la asta mai mult pentru bani.
„Numarul manelistilor este constant”
De cand sunteti dumneavoastra director, ce anume ati facut pentru Teatrul Davila? Ce ati adus nou?
Nu pot sa spun ca am adus nimic nou… Poate ca am adus niste regizori aici, am reusit sa infiintez Festivalul International al teatrului de studio, am scos actorii afara… in Serbia, Franta, Irlanda, acum speram sa mergem in toamna in Suedia… Am incercat cate o iesire din cand in cand…
Pe banii cui?
Pe banii nostri, ai Consiliului Judetean, care ne-a sprijinit de fiecare data si cred ca ne va sprijini si de acum incolo, caci este o deschidere de lume. Si festivalul acesta a adus o emulatie si in randul actorilor, al spectatorilor.
In afara de bani, ce-i mai lipseste Teatrului Davila?
Ii lipseste o deschidere mai mare spre public, o publicitate mai mare… Spectacolele trebuie aduse in fata publicului altfel, printr-o metoda mai agresiva…
De ce nu luati exemplul Filarmonicii Pitesti?
Sa vedem si cu filarmonica. Orice inceput este spectaculos..
Sunteti sceptic?
Nu sunt sceptic, dar sa mai vedem peste doi ani…
Va marturisesc ca inclusiv eu am fost sceptica, la gandul ca Pitestiul rasuna de atatia manelisti… si cu toate acestea am vazut ca s-a format o anumita categorie care gusta acest gen de muzica.
Asa este, si la noi, la cor, la „D.G Kiriac” salile au fost pline.
Din cate ati observat, numarul manelistilor este in scadere?
Nu, cred ca este constant. Nici nu scade, nici nu creste. Dispar unii si apar altii. Foarte multi tineri sunt adeptii manelelor.
La final de interviu, un sfat pentru cei care vor sa se apuce de actorie?
Sa stie ca totul este foarte frumos cand esti in fata publicului si daca o fac, o fac din pasiune, caci nu se castiga prea multi bani din asta. In schimb, devii mai cunoscut, mai apropiat de oameni, sunt alte castiguri… N-am vazut actori bogati, cu masini si case mari… Astia se numara pe degetele unei maini…
Atunci sa-i indemnam sa se faca politicieni.
Nici acolo nu ajung multi, in varf, sunt foarte putini. Deja s-au stabilizat si nu mai ai unde intra.
Au pierdut trenul…
Sigur ca da!