Ca in „Miorita”, ce sa mai! Cei doi ortomani, Gerea si Postelnicescu, pe l-apus de soare vor sa il omoare pe cel…. Adrian. Adrian Miutescu. Are functie tare si impunatoare si colegiu mare! Le are! Si ca atare, zvonul e in floare. Mai in gluma, mai in serios, am intors lucrurile pe dos cu deputatul Dominic, plecat un pic in concediu, la soare si-ntors bronzat, si cu burta mai mare. De la bere! Dar promite sa o dea jos, daca electoratul l-o vrea si pe el tras ca prin inel.
„Bai, ce oameni!”
Domnule Gerea, cat timp dumneavoastra, in calitate de cetatean, ati fost plecat in concediu, deputatul Andrei Gerea a complotat, in complicitate cu presedintele PNL Pitesti Marius Postelnicescu, in vederea decapitarii liderului judetean, Adrian Miutescu. Asa scrie la gazeta! Aveti la cunostinta despre faptele celor doi?
Asa au facut?
Intocmai!
Bai, ce oameni!
Ce caractere!
Nici nu mai poti pleca in concediu ca numai uneltiri au loc in politica asta! Cred ca daca as sta sa dau raspuns la toate zonurile care apar, as fi mai ocupat cu asta decat cu rezolvarea problemelor reale.
Eu stiam despre zvonistica in ceea ce va priveste, dar ca v-ati aliat si cu onor domnul Postelnicescu…
Acum ar fi si pacat sa fiu singurul luat la ochi.
Acum veti avea doi adversari pentru presedintia PNL Arges, si pe domnul Miutescu, si pe domnul Postelnicescu.
Eu stiu ca domnul Postelnicescu vrea. Eu ca eu, dar dumnealui vrea cu tot inadinsul! Cu patima! In permanenta il auzi vorbind numai de asta: cum sa-l dam jos pe Miutescu. Glumeaaaam! Desi, daca stau mai bine si ma gandesc, in politica nu poti fi niciodata sigur de locul pe care il ocupi. Te intrebi mereu: dar daca-l vrea si altul?
Cred ca este putin trist sa fii presedinte de partid, stiind ca scaunul iti este ravnit de atatia…
Nu intotdeauna e ravnit. Pe al lui Tariceanu nu-l vrea nimeni. Oricum, este o evolutie in ceea ce ma priveste: pana acum umblam singur sa-l dau deoparte pe Miutescu. Acum am si tovaras! Oricum, asa cum il stiu pe Marius, cand isi pune ceva in cap, si realizeaza!
„Nu putem face si noi un tambal de mici? Orientat, pe fiecare scara, pe electorat tinta!”
In alta ordine de idei, acum ca v-ati teleportat din colegiul Campulung intr-unul din Pitesti, ce anume s-a schimbat in strategia de campanie, in abordarea acesteia?
Noroc ca nu am apucat sa-mi fac prea multe strategii, ca atunci ar fi fost mai tragic. Am zis la un moment dat ca si Pitestiul era o varianta pentru mine, numai ca il consider in continuare destul de imprevizibil. Nu am un criteriu foarte clar de a evalua votul. Din acest punct de vedere, este o mare necunoscuta. Dar sunt si avantaje: notorietatea in Pitesti este superioara celei din zona rurala.
In zona rurala discuti si altfel, cu un mic, o bere, o sezatoare cu Maria Ciobanu…
Inseamna ca este bine ca m-am mutat la Pitesti, pentru ca mai mult va conta candidatul si mesajul sau, decat prospetimea micului.
Vedeti ca nu este bine sa te duci cu mana goala nici la oras. Babele incep sa injure, sa spurce, devin dintr-o data foarte periculoase!
La o adica, nu putem face si o sezatoare la bloc?
In spatele blocului… Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine…
Cum sa nu, am mai vazut chiar si la Bucuresti! Se fac ele nunti in strada, nu putem face si noi un tambal de mici? Orientat, pe fiecare scara, pe electorat tinta!
Door to door, cu micu-n usa!
Exact asa!
„Treaba cu cioc-cioc, ia pliantu’, a incercat Orban la Capitala si nu i-a iesit”
Ati fost si dumneavoastra la Snagov, in week-end-ul care a trecut, sa va scoleasca britanicii?
N-am apucat, au fost colegii mei.
Bani? Cati bani? Cat te costa un consilier exotic?
Nu stiu, sunt sume astronomice din cate am auzit.
De ce se considera ca niste consultanti din alte tari ar stii mai bine sa va sfatuiasca decat cei care cunosc realitatea din teritoriu?
Au metoda! Sunt oameni care asta fac, se ocupa cu psihologiile electoratului.
Unul dintre sfaturile pe care vi le dau expertii britanici este… fara concerte!
Da, am constatat si noi ca sunt costisitoare si fara rezultate spectaculoase.
Prin urmare, veti organiza vreun concert?
Daca fac campanie in spatele blocurilor, nu ai cum sa dai un mititel fara taraful langa tine, ca nu aluneca bine pe gat! Plus bere, ca micul fara bere e un chin. Acum ma iertati, tocmai am venit din concediu si am dat o turnura mai glumeata interviului.
Tocmai cand credeam ca ati inceput sa vorbiti serios! Pai daca nu un mic si un taraf dupa blocuri, ce faceti, tot door cu door, ia pliantu’ cu vorbe si la revedere?!
Treaba cu cioc-cioc, ia pliantu’, a incercat Orban la Capitala si nu i-a iesit. A avut o oferta extraordinara, a avut o abordare profesionista si a iesit pe locul trei.
Daca mergea cu chitara la colindat poate ca iesea mai bine!
Cine stie… Posibil!
Altfel, cum sa comunici cu electoratul, cum sa-i devii simpatic? Prin proiecte, prin licitatii de genul cine promite mai mult?…
Avand in vedere ca avem vot uninominal, banuiesc ca se va da o atentie crescanda la mesaje si proiecte.
„Voi merge pe mana celor de la cabinet, sunt deja antrenati”
Ce le-ar placea pitestenilor sa auda?
Ca deputat in functie, presupun ca vor dori sa auda ce ai facut de cand iei salariul de deputat. Dupa care, bazandu-te pe realizari, poti sa propui rezolvarea problemelor pe care le au.
Veti intra in concurs cu Primaria Pitesti?
Nu, nu vom intra in competitie cu Primaria, ci vrem sa venim in sprijinul ei. Ultima oara, spre exemplu, am sprijinit la deblocarea proiectului privind drumul dintre Gavana si Razboieni. Urmaresc indeaproape problema, pas cu pas.
Si domnul Miutescu o urmareste!
Demersurile eu le-am facut, nu stiu cum a ajuns el sa le urmareasca. Inainte sa plec in concediu am fost la Minister, am gasit dosarelul si i-am dat drumul inainte.
Si primarul Pendiuc urmareste problema…
Da?
Da!
Atunci inseamna ca este bine si ca lucrurile vor merge de minune!
Cum veti proceda in campanie, veti angaja vreun consilier strain?
Nu, voi merge pe mana celor de la cabinet, sunt deja antrenati.
Sunt mai ieftini si mai eficienti?…
Da, au ambele-amandoua calitati.
Ati fixat o prima de castig?
Ma mai gandesc…
(13 august)