La fel ca si noi, si pesedistul Florin Tecau a primit cu surprindere vestea ca va fi cel de al doilea vicepresedinte al Consiliului Judetean Arges. Asa cum era normal, i-am luat un interviu de inceput de drum, domnul Tecau asigurandu-ne ca de acum incolo vom vedea un vicepresedinte extrem de activ si care nu se va teme sa aiba initiative si sa lupte pentru proiectele sale.
„Nu contest ca domnul Fulga nu ar fi fost activ”
De ce dumneavoastra vicepresedinte, domnule Tecau?
A fost propunerea partidului, am acceptat-o…
Partidul a spus intr-un cuvant ca va vrea pe dumneavoastra?
Nu intr-un cuvant, propunerea a venit din randul colegilor: domnul Proca, domnul Manu, domnul presedinte Nicolescu… Si nici nu au existat alte oferte. Recunosc ca nu ma asteptam. Dar am inteles, din discutia pe care am avut-o cu colegii, ca este o recunoastere a muncii pe care am avut-o in ultimul timp.
Dumneavoastra aveati planuri pentru parlamentare?
Nu, nu aveam planuri nici pentru aceasta functie. Nici nu ma gandesc si nici nu-mi doresc functii. Eu am fost multumit ca ori de cate ori am muncit, mi s-a recunoscut munca. In 25 de ani cat am lucrat in invatamant, 23 am detinut functii de conducere. Am fost obisnuit sa lucrez in permanenta cu oamenii, sa ii ascult, sa le rezolv problemele…
Veti prezenta de acum incolo stirile culturale in locul domnului Fulga?
Daca mi se va distribui acest domeniu… Dar chiar, nici nu stiu, ce facea cu stirile culturale?…
Le prezenta in fiecare marti, le citea frumos, cu intonatie…
Sa stiti ca eu vreau sa ma implic, cu riscul de a deranja sau a provoca valuri. Eu muncesc si ma implic puternic in tot ceea ce fac. Nu contest ca domnul Fulga nu ar fi fost activ. A format o adevarata echipa…
Trup si suflet din PSD…
Ei, nu zic eu asta… Dar pentru mine, prioritar, va fi invatamantul. O sa am o colaborare foarte stransa cu Inspectoratul Scolar Arges pe trei directii: baza materiala, resurse umane si curriculum. Trei factori trebuie sa se implice activ in acest demers: primaria, ISJ si Consiliul Judetean. Trebuie sa avem impreuna un drum comun si o viziune unica asupra a ceea ce trebuie facut. Daca fiecare face ce vrea, niciodata nu o sa avem o unitate. Invatamantul cam de asta sufera.
Cum va intelegeti cu domnul „general” Gardin?
Am lucrat impreuna, am fost colegi ca inspectori, ne stim din ’93. Cu doamna Barbu ma stiu din ’90, de domnul Zaharia nu mai vorbesc… Si toti cred ca ne dorim acelasi lucru: sa venim in sprijinul invatamantului argesean, deficitar prin imagine, stabilitate si legislatie.
„Domnul Nicolescu este un manager desavarsit”
Spuneti ca veti fi un vicepresedinte care nu se va uita in ochii sefului pentru a obtine aprobarea, ci unul care va indrazni sa aiba initiative.
Eu sper sa-mi duc gandurile si ideile pana la capat si sa am taria sa ma lupt pentru ele.
Ce fel de politica veti aborda in relatia cu consilierii judeteni? Va intreb asta in sensul in care, in mandatele anterioare, toti au asteptat proiecte de la presedintele Nicolescu si prea putini au avut initiative.
Din cate cunosc eu, anul acesta PSD are in Consiliul Judetean oameni cu experienta, care reprezinta intreg judetul si care au spirit de initiativa.
Atunci inseamna ca in josul proiectelor de hotarare vom vedea semnatura acestora.
Si eu sper la fel. Cred ca aici comisiile isi vor intra in atributii si sunt foarte multi consilieri care vor sa se lupte pentru zonele pe care le reprezinta.
Sa fie atunci lasati sa lupte?… Stiu ca domnul Nicolescu este o persoana careia ii place sa detina controlul, o persoana care munceste foarte mult dar care se teme, parca, sa delege responsabilitati.
Domnul Nicolescu este un manager desavarsit. Ar trebui sa-si deschida o scoala. Eu am stat langa dansul: stie sa delege, stie sa gestioneze, stie sa verifice…
E perfect, atunci inseamna ca majoritatea consilierilor judeteni ne vor coplesi cu proiecte de hotarare!
Problema este ca exista si oameni care, atunci cand vad ca un manager se pricepe, se multumesc sa stea pe langa acel manager si sa astepte.
Dar daca oamenii PSD sunt intr-atat de exceptionali si de profesionisti, inseamna ca nu va mai fi cazul de data aceasta.
Sa stiti ca nu numai oamenii PSD sunt asa. Cand am vazut structura Consiliului Judetean, am observat ca sunt multi oameni tineri, iar eu am mari sperante in astfel de oameni.
Flori, Biblie, icoana si un laptop – asa va arata biroul vicelui Tecau
In afara de atributiunile care tin de partea culturala, de ce alte domenii v-ar mai placea sa va ocupati?
Pai am vazut probleme sociale, administrative… Poate problemele de sport… Ceva de transport… Ma adaptez si voi vedea ce este nesar sa fac.
Cu ce declaratie de avere porniti la drum, ca sa stim sa va contabilizam peste patru ani?
Am un Renault Megane, cumparat anul trecut, un apartament cu trei camere, 1.700 mp cumparati la Stefanesti in 2005 si o casa inceputa acolo, la o valoare de peste un miliard si o cota parte din apartamentul socrului meu. Si mai am in cont 10.000 de euro, dar asta este partea sotiei!
Spuneti-mi cum va veti amenaja biroul!
In primul rand voi aduce flori. Imi plac toate florile si vreau sa am aici un colt de verdeata, sa fie un birou viu. O sa-m aduc neaparat o icoana, o Biblie din care mai citesc din cand in cand, iar calculatorul mi l-am adus deja.
(30 iunie)