Energia spot pentru vinerea trecută s-a vândută în România la uluitorul preţ de 709 euro/MWh, record istoric absolut, dar şi cel mai mare preţ spot la nivel european. Nivelul de preţ de 709 euro pe MWh nu are termen de comparaţie cu media de 39 de euro pe MWh din 2020 sau cu cea de 111 euro/MWh din 2021, ambele părând acum un vis frumos.
Mai departe, energia pentru ziua de sâmbătă, zilele de final de săptămână fiind caracterizate printr-un consum mai redus, se vindea în România la 654 de euro/MWh, din nou cel mai mare preţ la nivel european. În ţările în care statele au avut o strategie clară de combatere a creşterii galopante a preţului la energie, consumatorii sunt acum protejaţi. Un astfel de exemplu este Spania, unde vinerea trecută preţul spot al energiei era de 175 de euro pe MWh, în timp ce sâmbătă spaniolii consumau energie la 160 de euro/MWh.
Ceea ce se vede acum în Spania este efectul presiunii pe care guvernul de la Madrid a făcut-o în sensul decuplării pieţei iberice de restul continentului, astfel încât timp de un an preţul energiei să scadă. Acest lucru a fost posibil după negocieri de un an de zile pe care spaniolii şi portughezii le-au purtat cu liderii UE insistând pe câţiva diferenţiatori. Ambele state au o pondere foarte mare a energiei verzi, sistemele sunt slab interconectate cu restul blocului, iar dependenţa de gazul rusesc nu este pronunţată, Algeria fiind principala sursă de alimentare cu gaze. Ce au obţinut concret spaniolii a fost introducerea unui plafon de 50 de euro/MWh pentru gazul pe care ţara îl foloseşte în producerea de energie electrică. Negocierile au început de la un preţ de 30 de euro/MWh.
Practic, dacă înainte de introducerea acestui plafon, energia spaniolă se ducea spre cel mai înalt semnal de preţ stabilit de centralele pe gaze (piaţa urmăreşte cel mai mare preţ), acum acel semnal a scăzut, ducând toată piaţa în jos. Dar ce este cu adevărat interesant în ceea ce a reuşit Spania să facă este că a pus un plafon pe un gaz pe care nici măcar nu îl produce
România în schimb, care îşi acoperă singură 80% din necesarul intern de gaze, nu beneficiază în niciun fel de această resursă, preţul fiind aliniat la evoluţia internaţională, dictată de Rusia. Cum gazul se foloseşte pentru circa 15%-20% din producţia de energie, acesta este semnalul de preţ la care se aliniază toţi producătorii de energie şi principalul factor de scumpire.
Paradoxul imens este că puţine state din Europa se pot lăuda cu resursele interne de care dispune România şi care în acest moment nu aduc niciun avantaj pentru consumatorii de la noi.
