E bine sau nu e bine că salariile, în România, au crescut cu peste 20% într-un singur an? E bine sau nu că, în același timp, consumul a explodat, preţurile au crescut mai repede decât oriunde în Europa, dobânzile sunt de trei ori mai mari decât în urmă cu un an, iar diferenţa între ieşirile şi intrările de valută a ajuns la 2 miliarde de euro, record negativ la nivel european, ca procent în PIB? Cât o mai putem ține așa? Care vor fi consecințele? Economiști cunoscuți au întors problema pe toate părțile. Iată care sunt, potrivit Capital, opiniile acestora!
Daniel Armeanu, profesor universitar doctor, membru în boardul Autorității de Supraveghere Financiară:
,,Sub o formă sau altă, cu o amplitudine mai mare sau mai mică, creşterea salariilor s-a înregistrat în ţări comparabile cu România, cum ar fi Polonia, Cehia, Bulgaria sau Ungaria. Și în niciuna din aceste ţări nu există dezechilibre macroeconomice semnificative. Cele mai multe dintre ţările europene şi-au încetinit creşterea economică în 2018 în sensul că s-a intrat pe pantă descendenţa a ciclului economic, maximul fiind în 2017. Chiar dacă ritmul de creştere s-a redus, totuşi el rămâne la o valoare semnificativă, de peste 4%. E un proces normal, natural pe care orice economie îl înregistrează în evoluţia să, important fiind că scăderea să nu fie abruptă ci una lentă în timp, care să nu fie generatoare de dezechilibre.
Deficitul de cont curent, chiar dacă a crescut, se află în limita admisă pentru economia românească şi este în totalitate acoperit din surse calitative.
Din punct de vedere al inflaţiei, se constată că această a intrat pe un trend crescător în toată Europa. Cauzele majorărilor de preţuri în 2017 şi în primul trimestru din 2018 nu ţîn de politicile guvernamentale de majorare a salariilor sau de politicile monetare ci au fost, în principal, de natură externă: creşterea preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale (în aprilie 2018 faţă de aprilie 2017 cu 45%), creşterea preţului combustibililor în aprilie 2018 faţă de aprilie 2017 cu 12,5%, creşterea preţurilor la energie electrică de 18,2% şi creşterea preţului gazelor naturale, în aceeaşi perioadă, cu 9,9%. Mai mult, creşterea salariilor este bine absorbită de economie iar impactul pe inflaţie este redus aşa cum rezultă din analizele econometrice."
Marius Marinaș, profesor universitar ASE:
,,La prima vedere există o contradicţie între cele două concepte – creşterea economică şi consum. Creşterea economică reprezintă un proces pe termen lung caracterizat prin acumularea de capital şi muncă, respectiv prin îmbunătăţirea productivităţii tuturor factorilor de producţie din economie. În schimb, majorarea consumului duce cu gândul la o dinamică pe termen scurt, conjuncturală, a activităţii economice. Dintr-o perspectivă mai liberală asupra economiei stimularea consumului afectează negativ creşterea economică deoarece conduce la reducerea economisirii şi a investiţiilor private, aspect care influenţează negativ potenţialul productiv al economiei.
Strategia wage led growth încearcă să armonizeze cele două concepte, bazându-se pe câteva condiţii. Astfel, într-o primă etapă are loc creşterea salariilor şi majorarea ponderii remunerării salariaţilor în valoarea adăgată brută. În următoarea etapă, veniturile reale mai mari conduc la sporirea consumului şi a cererii agregate din economie. Dacă transmisia strategiei s-ar opri aici, atunci ar exista numai efecte pe termen scurt cu un potenţial ridicat de manifestare a dezechilibrelor macroeconomice.
Cererea mai mare din economie constituie un impuls pentru extinderea capacităţilor productive ale firmelor (efectul accelerator) ceea ce se va reflecta în creşterea stocului de capital. Mai departe, se va manifesta o majorare a productivităţii muncii, explicată atât de teoria salariilor de eficienţă, cât şi de investiţiile suplimentare din economie. În final, se vor manifesta următoarele efecte ale creşterii consumului asupra ofertei agregate – reducerea şomajului structural, creşterea numărului de salariaţi, majorarea stocului de capital şi câştiguri de productivitate – adică un proces de creştere economică ca urmare a unui PIB potenţial mai ridicat.
Strategia wage led growth este infirmată dacă majorarea salariilor şi a cererii în economie nu determină efecte pozitive asupra potenţialului productiv.
În privinţa dezechilibrelor (deficit comercial şi inflaţie) asociate strategiei wage led growth este evident că acestea au nu doar cauze ciclice (creşterea salariului minim, majorarea salariilor în sectorul privat ca urmare a deficitului de forţă de muncă şi creşterile salariale pentru anumite categorii de bugetari), ci şi cauze structurale sau externe."
Cornel Ban, University of London:
,,Cu excepţia notabilă a Greciei şi a Irlandei (ultima are o creştere contabila, fiind paradis fiscal), creşterea consumului a jucat un rol central în mai toate ţările UE şi în special România, Polonia, Lituania, şi Croaţia. Creşterile salariale au jucat aici un rol important. Creşterea salariului minim şi a celor din sectorul public nu înseamnă neapărat că avem un regim de creştere economică de tip wage-led, pentru că alte măsuri (transferul contribuţiilor sociale, relaxări fiscale pentru întregi categorii de investitori, oportunităţile generoase de optimizare fiscală) vin din portofoliul strategiilor profit-led nu din zona wage-led.
În ciuda evolutilor recente spre mai mult wage-led, România are aşadar un regim hibrid în care ponderea muncii nu este încă statistic dominantă dacă ne uităm la efectele legate de raportul muncă-capital în PIB (masiv favorabil capitalului, cu îmbunătăţiri recente dar nu dramatice pentru muncă) sau povara sarcinii fiscale (masiv defavorabilă muncii). Politicile de tip wage-led merg în direcţia cea bună dar moştenirea modului în care s-a gerat criză din 2008-2010 este încă foarte grea pe acest palier."
Cristian Socol, profesor universitar doctor, unul dintre strategii PSD:
,,Strategia #wageledgrowth a fost aplicată în numeroase economii într-o anumită perioadă de timp sau alta. Dacă ne referim la Uniunea Europeană în perioada postcriză – de exemplu – viziunea #wageledgrowth a fost considerată singura strategie de revenire economică sustenabilă în majoritatea ţărilor. Un studiu publicat în 2015 de O. Onaran şi T. Obst (Greenwich University) arată că Zona Euro ca întreg este un regim de tip #wageledgrowth.
În ultimii 10 ani, 24 de ţări membre UE au implementat strategia #wageledgrowth cel puţin o perioadă de 3 ani printr-un pachet de măsuri gradual sau şoc (patru ţări Belgia, Irlanda, Croaţia şi Finlanda nu au implementat).
O analiză empirică a situaţiei din ţările membre UE relevă două momente de vârf în aplicarea acestei strategii – 2010-2013 cu măsuri graduale şi 2015-2017 cu măsuri amplificate, de tip şoc.
Strategie postkeynesiană, #wageledgrowth presupune înlânţuirea – creşte ponderea alocată muncii, cresc veniturile (salarii, pensii, prestaţii sociale s.a), stimulul pe cererea agregată antrenând şi o creştere de investiţii şi de producţie (ofertă agregată) pentru a satisface această cerere în plus. Dacă privim cazul României, strategia #wageledgrowth a fost aplicată gradual încă din 2012 şi cu viteză mai mare în ultimii doi ani.
În prima fază s-a manifestat o creştere mai mare a consumului faţă de creşterea investiţiilor. Astfel, creşterea consumului privat (în volum) a fost de 21,6% în perioada 2012-2016 şi de 10,1% în 2017. A doua fază, creşterea veniturilor a condus la creşterea productivităţii muncii, fapt explicat şi prin teoria salariilor de eficienţă (legea Kaldor – Verdoorn) – o corelaţie pozitivă între ratele de creştere economică şi rata de creştere a productivităţii muncii. În România, datele Eurostat indică o creştere a productivităţii orare a muncii (în termeni reali) în perioada 2012-2017 (creştere cumulată pe 6 ani faţă de 2011) de 39,2%.
România a înregistrat o rată de creştere a productivităţii muncii (în termeni reali) de 2,9 ori mai mare decât a Poloniei, de 4 ori peste cea a Cehiei şi de 6,9 ori mai mare decât media UE."
Adrian Codîrlașu, președinte CFA România:
,,O majorare a salariilor va conduce la o creștere a cererii interne. În lipsa unei creşteri echivalente de productivitate, care să conducă la majorarea ofertei interne, echilibrul dintre cerere şi oferta se va regla prin creşterea preţului (inflaţie) şi/sau majorarea deficitului comercial.
Creşterea economică bazată pe consum nu este sustenabilă pe termen lung. Ea generează deficite (bugetar, de cont current), deficite ce trebuie finanţate prin împrumuturi, cererea ridicată de finanţare ducând la majorarea ratelor de dobânda.
Cred că în România se manifestă efectul Harrod-Balassa-Samuelson – şi anume creşterea accelerată salariilor în sectorul public generează inflaţie şi depreciere a monedei naţionale.
Mecanismul de transmisie este următorul: Majorarea salariilor, nejustificată de o majorare de productivitate, în sectorul bunurilor netranzactionabile (liber cu exteriorul) a condus la majorarea salariilor în sectorul bunurilor tranzacţionabile.
Cum acesta majorare de salarii nu s-a banzat pe o creştere a productivităţii în acest sector, ci doar pe competiţia din piaţă muncii, competitivitatea externă a acestui sector a scăzut. De aici rezultă deprecierea monedei naţionale şi deteriorarea contului curent, fenomene care s-au manifestat în România în ultima perioada. Majorarea de salarii a generat în acelaşi timp şi o majorare a cererii interne.
În lipsa unei creşteri echivalente de productivitate, care să conducă la mojorarea ofertei interne, echilibrul dintre cerere şi oferta se reglează prin creşterea preţului (inflaţie) şi majorarea deficitului commercial, fenomene care de asemenea s-au manifestat în România în ultima perioada."
Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar Bancari din România (AAFBR):
,,Nu cred şi nu cunosc să existe o ţară care să-şi dezvolte economia pe termen lung pe baza unei singure strategii, adică doar stimularea consumului prin creşterea veniturilor
Legile economice fundamentale vorbesc despre spirala inflaţionistă, care constă în alimentarea intrinsecă a inflaţiei din cauza creşterii salariilor peste dinamica productivităţii. Practic, companiile au costuri mai mari care se transferă în preţurile produselor şi serviciilor oferite, ceea ce determină angajaţii să solicite un nou val de majorare a salariului în vederea protejării puterii de cumpărare. Stimularea consumului prin creşterea venitului poate funcţiona doar dacă consumul este orientat, cu preponderenţă, către producţia domestică.
Din păcate, sau, mai corect spus, din fericire, consumatorul se orientează către produsele cele mai competitive, care au raportul calitate / preţ cel mai bun. Aceasta creează un mediu concurenţial avantajos pentru noi toţi, deoarece astfel se încurajează inovarea şi progresul. Dar, pentru ca producţia domestică (internă) să fie competitivă, este nevoie de un mix de politici fiscale şi sociale care să încurajeze companiile locale să investească pe termen lung.
O strategie bazată pur şi simplu pe majorarea salariilor şi credinţa bazată pe aşteptarea pasivă „laissez-faire” (mâna invizibilă a forţelor naturale ale pieţei care vor anula toate dezechilibrele şi vor determina sistemul să tindă către o stare de stabilitate şi echilibru) nu poate funcţiona pe termen lung.
Aşa cum am spus, politica de majorare a salariilor pentru stimularea consumului este sustenabilă doar dacă producţia internă este stimulată şi competitivă. Pentru ca firmele active în România să fie competitive, acestea trebuie să investească pentru extinderea capacităţilor de producţie şi retehnologizare. Dar, pentru ca managementul unei companii să îşi asume proiecte de investiţii pe termen lung, acesta are nevoie de mai multe lucruri. În primul rând, predictibilitate, printr-o legislaţie fiscală şi un cadru juridic foarte stabil.
Ori, dacă ne uităm la frecvenţa propunerilor şi modificărilor fiscale din ultima perioadă, acestea descurajează prin viteza rapidă de implementare (contribuabilii nu au timp să se pregătească) şi lipsa argumentelor economice pe termen mediu-lung.
În al doilea rând, mediul de afaceri are nevoie de stabilitate fiscală şi monetară, pentru reducerea amplitudinii ciclurilor economice. Cu alte cuvinte, să nu trecem în mod abrupt de la o perioadă de creştere economică accelerată (când economia României creşte peste nivelul potenţial de 3,5%) la una de recesiune sau creştere economică lentă (sub nivelul potenţial).
Aceste şocuri abrupte implică fluctuaţii mari ale dobânzilor (care trebuiesc ajustate pentru a ţine inflaţia sub control) cursului valutar (din cauza deficitelor comerciale ample în perioada de expansiune) şi salariilor din sectorul public şi privat. În al treilea rând, mediul de afaceri are nevoie de un cadru de acţiune în care corupţia şi concurenţă neloială să fie minime (nu există corupţie zero).
Pentru aceasta avem nevoie de reforme structurale în economie, pentru debirocratizarea aparatului public, transparentizarea cheltuielilor publice, reformarea companiilor de stat care înregistrează piederi, internaţionalizarea celor care sunt competitive şi pot deveni mari companii regionale, lupta împotriva evaziunii fiscale şi concurenţei neloiale. În al patrulea rând, mediul de afaceri are nevoie de oameni necesari pentru extinderea afacerii. Pentru că o politică socială şi demografică să fie sănătoasă, această trebuie gândită pe un orizont de peste 10 – 20 de ani.
În momentul de faţă personal nu văd o asemenea strategie! Este o problema gravă, deoarece suntem a două ţară din lume din perspectiva amplitudinii fenomenului emigrării raportat la populaţia existenţa. Investiţiile în educaţie, sănătate şi sport ar trebui să fie prioritare cheltuielilor cu ajutoarele sociale şi bunurile şi serviciile consumate de statul român. Din păcate nu acestea sunt priorităţile noastre, în condiţiile în care România înregistrează cel mai scăzut nivel al cheltuielile pentru educaţie că raport în PIB prin raportarea cu restul ţărilor din UE, iar cheltuilele sociale cresc foarte accelerat, mult peste dinamică veniturilor fiscale. Astfel, dacă analizăm bugetul public la finalul lunii Aprilie, observăm că cheltuielile cresc cu 22%, faţă de nivelul preconizat de 14%."
Bogdan Glăvan, profesor universitar doctor și consilier al președintelui Partidului Național Liberal, Ludovic Orban:
,,Este necesar să facem următoarea demarcaţie conceptuală. Wage-led growth se înscrie în pachetul de politici imaginate ca soluţie pentru scoaterea economiei dintr-o criză, se referă la măsuri cu impact pe termen scurt asupra PIB. Pe de altă parte, dezvoltarea economică presupune o viziune de lungă durată asupra dinamicii economice, o atenţie acordată factorilor fundamentali care determină creşterea cantitaţii de bunuri şi servicii disponibile în societate; aceştia sunt acumularea de capital (deci o rată înaltă a economisirii) şi un cadru instituţional favorabil alocării acestui capital în investiţii inteligente şi eficiente (instituţii de piaţă).
Prin urmare, putem spune răspicat că nu există ţări care s-au dezvoltat pe baza stimulării consumului, deoarece din principiu, o asemenea stimulare imprimă efecte tranzitorii asupra economiei, ba mai mult, este contraproductivă pe termen lung. O ţară nu poate niciodată să consume mai mult decât produce – abstracţie făcând de consumul pe datorie. O vreme putem trăi cu iluzia creşterii bunăstării, dar fără acumulare de capital vom vedea curând cum salariile mari nu au acoperire în mărfuri şi servicii; putem fi toţi milionari într-o ţară fără drumuri şi cu şcoli care se prăbuşesc peste copii – istoria este plină de astfel de cazuri.
Creşterea preţurilor este rezultatul inevitabil al stimulării consumului; cu cât veniturile monetare sunt mai mari, cu atât cererea nominală este mai mare, cu atât preţurile cresc, ceea ce înseamnă erodarea puterii de cumpărare a monedei. Drumul pe care ar trebui să mergem este stimularea producţiei, singura de natură să sporească în mod durabil bunăstarea generală. Însă producţia are la bază capitalul şi investiţii eficiente. Stimularea acumulării de capital se poate face doar prin facilitarea afacerilor, reducerea poverii birocratice şi a fiscalităţii la nivelul economiilor aflate pe acelaşi palier de dezvoltare cu România.
Termenul „sustenabil” are aici în mod clar o semnificaţie politică. Din perspectivă economică creşterea artificială (politică) a consumului nu este niciodată sustenabilă. Din perspectivă politică, ea este atât de sustenabilă pe cât doresc guvernanţii. De exemplu, în Zimbabwe sau Venezuela, guvernele au accelerat inflaţia până la niveluri astronomice, ceea ce, desigur, a provocat un colaps economic abisal."
