Administrația Fondului de Mediu a anunțat că prima sesiune a programului Prima Rablă pentru Electrocasnice va începe vineri, 17 iunie. Pentru acest an bugetul o să fie de 100 de milioane de lei, mai mare cu 25 de milioane față de bugetul de anul trecut.
Prima sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice 2022 va avea loc în perioada iunie – iulie 2022, iar a doua sesiune se va desfășura în perioada noiembrie – decembrie.
Înainte de a participa în program, cei care vor să beneficieze de un voucher cu ajutorul căruia să-și cumpere aparate noi trebuie să-și facă un cont de utilizator.
„Toți cei interesați să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică.” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Necualescu.
Calendarul primei sesiuni Rabla pentru Electrocasnice
- 17 Iunie 2022, ora 10.00 – 23 Iunie 2022, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor;
- 24 Iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25.milioane lei
- 1 iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10.000 milioane lei;
- 8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15 milioane lei.
Care este valoarea voucherelor?
- 400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasa energetică C;
- 400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin noua clasă energetică D;
- 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
- 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;
- 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 500 lei pentru laptopuri;
- 300 lei pentru tablete.
Care sunt modificările de anul acesta?
Pentru anul acesta, condițiile sunt stricte pentru cei care nu folosesc vouchere rezervate. Acestea nu vor mai putea aplica în cadrul programului pentru același echipament în cursul acestui an.
- Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii pe site-ul AFM.
- Vaucherul este valabil între 15 și 17 zile de la data validării de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.
- Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.
- De asemenea, în programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 televizoarele au fost eliminate din categoria echipamentelor eligibile.
„Am eliminat televizoarele pentru că riscam să transformăm acest program într-un program doar pentru ele. Cred că anul trecut am asigurat un sprijin suficient de mare pentru televizoare.” a spus ministrul Tanczos Barna.