Consiliul Economic Social (CES) recomandă Guvernului României să înceapă discuţiile şi să negocieze cu partenerii sociali implementarea directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Informaţia apare în raportul „Corelarea salariului minim cu necesarul pentru un trai minim decent: studiu de politică publică”, prezentat recent.
Conform sursei citate, la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2022, prin Hotărârea Guvernului 1.071/2021, la valoarea de 2.550 lei, s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare: rata inflaţiei de 5% prognozată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, 2,1% creşterea reală a productivităţii muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor Eurostat, creşterea câştigului mediu brut, o parte din creşterea economică prognozată 2021/2020. Astfel, valoarea coşului de consum în lei pentru un trai minim decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii este de 8.659 lei pe lună, conform calculelor FES/Syndex.
În ceea ce priveşte structura cheltuielilor, din această sumă alimentaţia reprezintă 1.898 lei, îmbrăcăminte şi încălţăminte (853 lei), locuinţa (2.273 lei), dotarea locuinţei (246 lei), cheltuieli cu locuinţa (739 lei), produse de uz casnic şi igienă personală (274 lei), servicii (563 lei), educaţie şi cultură (641 lei), îngrijirea sănătăţii (132 lei), recreere şi vacanţă (253 lei), fondul de economii al familiei (787 lei).
Reprezentanţii CES recomandă Guvernului implementarea noii directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, prin care se propune promovarea creşterii gradului de adecvare al salariilor minime stabilite prin lege, contribuind astfel la realizarea unor condiţii decente de muncă şi de trai pentru angajaţii europeni şi prin care se stabileşte un cadru de referinţă pentru gradul de adecvare al salariilor minime legale. Totodată, se îmbunătăţeşte accesul efectiv la protecţia salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislaţiei naţionale.