,,Război” este un cuvânt prea tare pentru relația dintre cele două sindicate de la Dacia Renault – Sindicatul Auto Dacia (SAD) și Sindicatul Liber Dacia (SLD), susțin cei din urmă, după ce am titrat, în cursul zilei de ieri – ,,Războiul sindicatelor, la Dacia Renault. Acuze de abuzuri, teroare și complicitate cu conducerea, în detrimentul angajaților”.
Vă relatam în acest articol despre numeroasele mărturisiri făcute de muncitori ai Dacia Renault pe grupul public al SLD cu privire la o serie întreagă de abuzuri și hărțuiri din partea liderilor SAD. Parte dintre cele semnalate de către muncitori fac, astăzi, obiectul unor anchete în curs.
L-am întrebat pe liderul SAD, Viorel Ungureanu, ce părere are despre nemulțumirile oamenilor ale căror drepturi ar trebui să le apere, iar răspunsul a fost unul halucinant:
- ,,E un sindicat foarte mic, cu 100 de membri. Au o opinie întotdeauna distructivă. Și dacă este soare afară, spun că plouă. Așa sunt ei. Sunt așa nu doar la adresa sindicatului nostru, ci și la adresa companiei. Contestă și starea vremii. Sindicatul a fost dintotdeauna, dar e foarte mic, un procent de nici 1%, adică nesemnificativ.”
Cu alte cuvinte, fiind un sindicat mic, problemele oamenilor nu au nicio relevanță cu toate că, dacă s-ar deranja puțin, de la înălțimea sindicatului său, să citească tot ceea ce scriu acei oameni, ar observa că majoritatea punctelor de vedere sunt argumentate și merită un răspuns dat cu respect și bună-credință.
,, Nu vă lăsați păcăliți, nu permiteți să fiți folosiți, nu vă mai lăsați reprezentați de oameni care au dovedit că sunt incapabili!”
Ca reacție la articolul pe care l-am publicat ieri și la punctul de vedere al liderului sindical al SAD, Sindicatul Liber Dacia a venit cu precizări importante. Vă vom reda, în cele ce urmează, poziția lor oficială:
- ,,Nu suntem în război cu nimeni, intentiile noastre sunt de normalizare a relațiilor de muncă și înlăturarea oricărui derapaj apărut indiferent din partea cui. Respectăm conducerea Dacia -Renault, respectăm celălalt sindicat, dar asta nu înseamnă că nu vom sancționa de fiecare dată derapajele unora dintre decidenți. Nu ne dorim să arătăm care e mai grozav, nu suntem „frustrați”, ne dorim doar ca angajații să fie respectați, să beneficieze de drepturi cât mai bune, să le fie protejate locurile de muncă pentru a face față crizelor economice și inflației galopante.
- Vom fi mereu împotriva unora care urzesc în folosul exclusiv personal și vom reactiona de fiecare dată când cineva nu respectă legea și dreptul fiecăruia.
- Tot ce am sesizat în ieșirile noastre publice poate fi probat și argumentat. Curajul nostru de a spune lucrurilor pe nume în spațiul public dau o stare de disconfort și agitație unor persoane pentru că își văd amenințate interesele și cârdășiile. Așa am ajuns în situația să fim denigrati, amenințați și supuși unor situații pe care nu noi le creăm. Nu suntem SINGURII și nici SINGURI în această situație căreia îi vom face față fără dubii. Nu suntem doar „100”, suntem mult mai mulți și echipa creste constant. Poate 100/100 capabili.
- Referitor la colega noastră Raluca Maria Deliu, vin cu precizarea, pentru cei care încă nu știu, că este liderul Organizației UVD din cadrul SLD, nu liderul sindicatului, noi având o altfel de structură mult mai suplă și mai eficientă.
- În înregistrarea sa prezintă clar cum este amenințată de o persoană din cadrul conducerii SAD. Au fost și altele mult mai grave, dar este o anchetă în desfășurare și sperăm că legea va fi aplicată. Nimic altceva! O felicităm pentru curaj și determinare în slujba binelui. A dovedit că își dorește să facă sindicat real și are potențial, chiar dacă s-a încercat înlăturarea sa.
- Acum, referitor la punctul de vedere al domnului Ungureanu: de fiecare dată am oferit dreptul la replică. De fiecare dată am specificat că aducem critici referitoare la deciziile și poziția dumnealui de decident cu impact asupra noastră. Este dreptul nostru la liberă exprimare, nu un război. Nu ne-a putut contrazice argumentat niciodată. L-am invitat mereu la discuții comune și aplicate, dar a refuzat mereu, considerandu-se prea „mare” să discute cu cei de jos. Așa cum se vede și în răspunsul dat în presă.
- În loc să se autosesizeze în derapajul liderului din subordinea sa, care face amenințări, dumnealui spune că e ceva în neregulă cu noi. La fel despre faptul că orice persoană, indiferent de funcție, trebuie să respecte CCM și să nu fie tratat preferențial.
- V-am prezentat mereu cum liderii SAD (nu toți) sunt favorizați în detrimentul celorlalți. Cititi și dumneavoastră hal de reacție! Aceasta este opinia unui lider care e răspunzător de drepturile salariaților! Desconsiderare maximă! Știm că micii dictatori sunt cei care nu dau doi bani pe opinia celorlalți, mai ales dacă nu sunt în linie cu ale lor. Probabil așa se consideră și dumnealui.
- Pentru noi, fiecare om contează, nu există „ești mic, nu ai drepturi”. Nu facem rău Societății dacă vrem să știm care sunt deciziile și planurile de viitor în DACIA. FIECARE. MUNCITOR de la DACIA contează! Împreună suntem că o familie! Acesta ar trebui să fie dezideratul oricărui sindicat care se respectă. Unii se cred vătafi, deși muncitorii nu le aparțin. Vor să transforme marea familie într-o plantație cu SCLAVI. Hai să nu le permitem!
- Nu vă lăsați păcăliți, nu permiteți să fiți folosiți, nu vă mai lăsați reprezentați de oameni care au dovedit că sunt incapabili!” transmite Sindicatul Lider Dacia prin viceliderul său, Liliana Floricel, responsabil cu dialogul social.
1 comentariu
SAD a fost întotdeauna pe mana cu administrația, cu șefii de la Automobile Dacia au împărțit pachetul împreună.