Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș reamintește contribuabililor că prin website ANAF – www.anaf.ro, persoanele fizice, juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică au la dispozitie Serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV), aflat pe serverele Ministerului Finanţelor Publice/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin intermediul acestui serviciu se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi contribuabil, în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie a acestuia și se pot transmite Ministerului Finanţelor Publice/organului fiscal central cereri, înscrisuri sau documente. De asemenea, prin SPV sunt comunicate şi alte documente sau informaţii, în măsura în care acestea sunt deţinute de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate şi care sunt prevăzute în procedură. În cazul utilizării SPV nu se mai utilizează şi altă modalitate de comunicare a actului administrativ fiscal.
Spațiul Privat Virtual este un serviciu uşor de accesat, nu implică nici un cost, poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil cu conexiune la internet, este disponibil 24h/24h, nu necesită deplasarea la sediul administraţiei fiscale sau la oficiul poştal pentru a primi un act administrativ fiscal, permite vizualizarea obligaţiilor de plată, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, precum și primirea în format electronic a unor documente și acte administrativ fiscale.
Înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual se face prin accesarea site-ului www.anaf.ro, în secţiunea “Înregistrare Utilizatori” cu ajutorul unui user name şi a unei parole alese de contribuabil. Verificarea datelor se va face fie on-line, cu ajutorul numărului de înregistrare înscris pe un act administrativ fiscal emis de administraţia fiscală începând cu anul 2013, fie la sediul oricărei administraţii fiscale, în termen de 10 zile calendaristice de la data înregistrării în Spaţiul Privat Virtual. Administraţia fiscală verifică datele de identificare conform BI/CI şi solicită prezentarea numărului de înregistrare generat automat la data înregistrării, fie prin identificare vizuală, caz în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală iniţiază identificarea prin sistem video – aplicația zoom.
Dacă un contribuabil detine deja un certificat digital calificat înregistrat pe site-ul ANAF, se poate autentifica în Spaţiul Privat Virtual cu ajutorul acestuia.
Persoanele fizice care deţin certificat calificat se pot identifica în mediul electronic cu certificatul calificat propriu sau, dupa caz, cu certificatul calificat al împuternicitului.
Persoanele juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică se pot identifica în mediul electronic cu certificatul calificat propriu sau, după caz, cu certificatul calificat deţinut de persoana fizică reprezentant legal, reprezentantul desemnat sau împuternicitul acestora.
Precizăm că la data de 25 martie 2021, la nivelul Adminstrației Județene a Finanțelor Publice Argeș erau înscriși în SPV 21.140 de contribuabili persoane juridice și 11.016 contribuabili persoane fizice.