1,2K
Ministrul Agriculturii, argeseanul Daniel Constantin, s-a adresat astazi prietenilor domniei sale, pe contul de facebook. Acesta dezminte teoria vehiculata in presa straina privind etichetarea eronata a unor produse din carne, exportate din Romania.
„Dragi prieteni,
Nu exista niciun fel de indicii care sa confirme teoria vehiculata cu lejeritate in presa straina privind etichetarea eronata a unor produse din carne exportate de Romania. Am facut aceasta precizare in conferinta de presa sustinuta luni la sediul ministerului, alaturi de premierul Victor Ponta. Trebuie sa stiti ca in Romania, din momentul in care pleaca din gospodaria cetateanului si pana cand este sigilata, marfa trece prin cel putin patru controale sanitar-veterinare.
Transportul iese din tara sigilat si nu va fi desigilat decat cand intra in unitatea de procesare. Una dintre societatile romanesti invocate a exportat doar carne de cal, ceea ce inseamna ca etichetarea gresita era practic imposibila. Cea de-a doua exporta si carne de cal, si de vita, si are o traditie de sapte ani in domeniu, fara sa fi existat vreodata suspiciuni cu privire la modul in care isi desfasoara activitatea. Nici verificarile la aceasta societate nuconfirma etichetarea gresita. De asemenea, este important de stiut ca nu autoritatile vreunui stat european sunt cele care au vehiculat numele celor doua abatoare romanesti, ci tocmai firma franceza aflata in centrul scandalului. Invocarea abatoarelor romanesti s-a facut fara a fi oferite indicii sau probe privind mult discutata etichetare gresita.
La Ministerul Agriculturii, noi am actionat preventiv in ideea de a contribui la lamurirea acestei probleme pentru ca stim riscurile derivate din neclarificarea in timp util a unor zvonuri si informatii eronate. Din punctul de vedere al autoritator romane, pana la elemente noi, din acest moment, consideram chestiunea incheiata. Nu vom accepta nimic din ce nu este al nostru, in sensul ca nu vom tolera ca problemele unui procesator european sa fie transferate catre Romania fara a exista o baza reala. Este o datorie a fiecaruia sa aparam munca, efortul si investitiile facute de firmele romanesti, dupa cum avem si datoria de a veghea ca increderea consumatorilor sa nu fie inselata!"