1,3K
Copresedintii USL au fost la sfarsitul acestei saptamani in mijlocul ardelenilor, pentru a participa la lansarea candidatilor Uniunii Social Liberale din judetele Cluj, Mures, Bistrita, Baia Mare si Satu Mare. In cadrul acestor evenimente presedintele Partidului Conservator a declarat ca ca Uniunea va castiga alegerile parlamentare intrucat a dovedit atat pe plan local, cat si pe plan national ca nu este o alianta conjuncturala.
,,Avem deja doi ani de cand suntem impreuna. Calitatea candidatilor de la Mures este foarte ridicata, aveti foarte multi medici, oameni de foarte mare valoare. Mai cred ca vom castiga alegerile generale pentru ca zilele trecute am lansat un program de guvernare, cred eu un program de guvernare serios, care nu face promisiuni, care nu se pot indeplini, un program de guvernare care vorbeste despre o Romanie puternica si, mai mult decat atat, vorbeste de dreptatea pe care dumneavoastra o asteptati de foarte mult timp.”
Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii, pitesteanul Daniel Constantin, a reusit sa isi gaseasca timp sa ajunga si acasa la Pitesti. Ministrul a fost in weekend in municipiul resedinta de judet, iar ieri a vizitat doua dintre cele mai importante piete ale orasului. Este vorba de Trivale si Ceair. Daniel Constantin – care candideaza din partea USL pentru Camera Deputatilor in Colegiul Pitesti Centru – a fost insotit de primarul municipiului, Tudor Pendiuc, de presedintele PC Arges, Ion Cornel Lazar, dar si de candidatul pentru Senat al USL la Pitesti, Ionut Elie Zisu, impreuna cu alti numerosi sustinatori.
Oamenii, nemultumiti de fosta guvernare
Daniel Constantin a fost intampinat de oamenii din piata Trivale cu multa simpatie si mai ales cu multa speranta. Cetatenii il stiu deja ca pe unul de-al lor, asa ca dialogul s-a legat firesc. Unii cetateni au cerut sprijin privind pensiile, altii privind diverse probleme sociale, dar mai toti si-au exprimat nemultumirea fata de masurile de austeritate luate de guvernarile PDL in ultimii ani. Tot in piata Trivale, ministrul Daniel Constantin si primarul Tudor Pendiuc au stat de vorba cu producatorii si comerciantii, au admirat recolta de toamna expusa pe tarabe, dar nu au plecat cu mana goala. Amandoi si-au cumparat branza de la un producator autohton. Dupa vizita in piata, cei doi s-au recules cateva zeci de minute la biserica de la intrarea in cartierul Trivale, unde au asistat si la slujba de duminica.
Si-a adus aminte de anii de scoala
A urmat apoi o vizita in piata Ceair, cea mai mare din oras, acolo unde, de asemenea, Daniel Constantin a stat de vorba cu cetatenii, comerciantii si producatorii, pentru a vedea cu ce probleme se confrunta acestia. "Aici, la Pitesti, sunt acasa. Ma simt cel mai bine aici, caci de aceste meleaguri ma leaga cele mai frumoase amintiri, cele ale copilariei. Am si acum nostalgia anilor petrecuti la Scoala Nr. 1 care se afla chiar aici, in apropiere de piata Ceair, ani in care mi-am inceput formarea ca om", a spus ministrul.