„Mafia permiselor” de la Pitesti, in presa centrala – Evenimenul Zilei
Si „Evenimentul zilei” il are in colimator tot pe proaspatul primar Piedone. Potrivit corespondentului din Arges, Dan Badea, cel care l-a examinat pe primarul sectorului 4 se afla printre cei arestati.
„Agentul Aurelian Radoi, unul dintre examinatorii care l-au declarat admis pe Cristian Popescu Piedone la cele cinci probe practice ale examenului auto pe care acesta l-a promovat in octombrie anul trecut, in aceeasi zi, se afla printre cei arestati deja in dosarul „Fabricii de permise“ din Arges. (…) Potrivit unor surse judiciare, agentul Aurelian Radoi – acuzat de procurorii anticoruptie de aderare la un grup infractional organizat si fals intelectual – si-ar fi pus semnatura pe dosarul de sofer profesionist al lui Piedone. De altfel, ieri dupa-amiaza, Radoi – care, alaturi de ceilalti 16 politisti si complici ai lor, pusi sub acuzare in aceasta cauza a cerut eliberarea din arest – a fost audiat de magistratii Curtii Supreme. Potrivit anchetatorilor, el ar fi facilitat promovarea probelor practice ale examenului auto pentru cel putin sase persoane, in schimbul unor sume cuprinse intre 700 si 4.500 de euro”, scrie in Evz.