Guvernul PNL a alocat saptamana trecuta fondurile necesare pentru achizitionarea de calculatoare pentru toti elevii din clasele a IX – a si a X-a din invatamantul liceal si profesional de stat, incepand cu anul scolar 2008-2009. Vor beneficia de aceasta masura aproximativ 435.000 de elevi, 215.000 din clasa a IX-a si 220.000 din clasa a X-a. Calculatoarele pentru elevi vor fi dotate cu un software pentru operare, precum si cu unul educational pentru principalele materii din programa scolara.
Guvernul Tariceanu desfasoara de ceva timp un program similar in beneficiul studentilor. Ceea ce se propune acum este un proiect mai amplu si are la baza credinta liberalilor ca este esential ca tinerii sa fie pregatiti pentru a putea face fata cerintelor actualei societati in care aspectele informationale sunt de baza. Liberalii urmaresc ca elevii sa aiba computerele pe banca in aceasta toamna. Vicepresedintele PNL si Presedintele PNL Arges, deputatul Adrian Miutescu si-a exprimat convingerea ca aceasta masura va insemna un pas important in pregatirea tinerei generatii pentru confruntarea cu viata pe picioare proprii. Programul vizeaza elevii claselor a IX-a a si a X-a, pentru ca ei se apropie cu pasi rapizi de terminarea liceului si fie urmeaza sa se angajeze, fie sa continue studiile cu cele post liceale sau universitare. De aceea, este esential ca ei sa stapâneasca bine acest domeniu.
Programul insa nu se va opri aici, ci va continua si in anii urmatori, astfel incat sa cuprinda un numar cat mai mare de elevi. Deputatul Miutescu considera ca aceasta masura nu este una sociala, populista ci chiar „o solutie pragmatica, liberala: este in interesul societatii romanesti si al sistemului nostru de invatamant sa pregateasca oameni capabili sa faca fata cerintelor secolului nostru. In Europa anului 2008 bazele informaticii trebuie sa fie la indemana tuturor, iar copiii nostrii trebuie sa fie pregatiti sa lucreze oriunde in tarile Uniunii Europene, si nu numai”. In aceeasi ordine de idei, deputatul Miutescu a afirmat ca „daca guvernarile de stanga aleg sa plateasca ajutoare sociale, liberalii prefera sa-si pregateasca tinerii sa traiasca pe propriile lor picioare”.
(1 iulie)