Dupa aflarea rezultatelor partiale, atmosfera la PD-L si PNL era una de resemnare. Cei mai afectati pareau a fi democrat-liberalii, care nu se asteptau sa fie spulberati in asemenea mod de catre PSD, dupa ce Boureanu le crease impresia ca va muta Argesul din loc si doua judete invecinate.
Si cum in situatii grele oamenii isi dau arama pe fata, presedintele PD-L Arges si candidatul perdant la presedintia Consiliului Judetean, Cristian Boureanu a preferat sa astepte rezultatele alegerilor in compania conducerii centrale a partidului. Mai mult, a ales sa participe si la emisiuni tv, acolo unde si-a dat cu parerea (afisand o mima superioara) despre orice altceva in afara de infrangerea pe care a suferit-o in Arges. A fost un gest pe care echipa de la Arges cu greu il va trece cu vederea, cu tot tupeul lui Boureanu. Mai mult, scorul de toata jena pe care rezultatele partiale il indica – un pic peste 20% – ii indreptateste pe fostii democrati sa preia din nou fraiele organizatiei.
Candidatul PD-L, Gheorghe Fratoaica, cel care se pare ca s-ar situa dupa primarul Pendiuc – undeva la un 15-17% – era la randul sau resemnat si afirma ca electoratul este cel care a dat o palma tuturor politicienilor, nu numai lui, neprezentandu-se la vot.
La PNL… aceeasi resemnare. Deputatul Adrian Miutescu, alaturi de familie si colegii de partid, nota cu grija fiecare scor in parte, pentru a vedea cate locuri de consilieri locali si consilieri judeteni va obtine PNL. Cat despre PRM, in urma rezultatelor partiale, acestia se afla cam pe muche de cutit atat la judet, cat si la Consiliul Local Pitesti. La fel si PNG. PC… se pare ca vor ramane de caruta mandatul acesta, caci nu se stie daca vor obtine nici macar un 3-4%.
La polul opus, primarul Tudor Pendiuc, insotit de familie, radia de fericire, mai ales la aflarea vestii ca a castigat, la o sectie de votare, cu 99,6%. „Sper sa nu ma impuste ca pe Ceausescu!”, a comentat primarul vestea primita. Colegul sau, presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu era putin uimit de tot ce se intampla. De castigat, presimtea ca va castiga, dar nu credea ca va ajunge sa-si zdrobeasca, pur si simplu, adversarii.
Vom reveni cu amanunte, asa ca tineti aproape!