La 13 zile de la izbucnirea crizei bebeluşilor din Argeş, timp în care autorităţile au intervenit tardiv şi ineficient, preocupate mai degrabă să acopere neregulile decât să le scoată la iveală, Corpul de Control al premierului a iniţiat o acţiune de verificare privind modul în care este asigurat tratamentul medical şi modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebeluşilor.
,,Acţiunea vizează respectarea procedurilor în unităţile medicale din Argeş şi din Bucureşti, promptitudinea asistenţei acordate şi modalitatea în care este realizată investigaţia epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere şi posibilele infecţii nosocomiale în cadrul unităţilor medicale din judeţul Argeş în care au fost internaţi iniţial bebeluşii." se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Vă reamintim că, luni dimineaţa, un copil din Argeş a murit, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, din cauza unei infecţii digestive grave, fiind a doua victimă de la semnalarea cazului. Alţi 10 bebeluşi sunt internaţi în spital, patru fiind în stare gravă.
PSD a cerut autorităţilor să facă o celulă de criză şi să ceară sprijnul experţilor străini pentru a stabili cauzele îmbolnăvirii copiilor, cu atât mai mult cu cât DSP Argeş şi-a dovedit ineficienţa. Ba, mai mult, în contextul în care sute de părinţi au reclamat condiţiile jalnice de igienă din Spitalul de Pediatrie Piteşti, ca şi serviciile sanitare deficitare şi comportamentul inadecvat al unor medici, şefa DSP Argeş afirma, fără nicio apăsare, că Spitalul de Pediatrie Piteşti este printre cele mai bune din ţară.