Deși sunt restanți la aplicarea Legii salarizării 153/2017, polițiștii au fost băgați la grămadă cu ceilalți bugetari și au primit o majorare în bătaie de joc, de doar 12,5%, în loc de 50%, cum prevedea actul normativ inițial. Actualizarea salariului de grad nu a fost aprobată, aceasta fiind singura speranță prin votarea unui alt proiect de lege și a emiterea unei hotărâri de guvern.
Prin aplicarea Legii 153/2017, polițiștii trebuia sa primească 600 de lei în plus la salariu. Dar, de fapt, au primit… un minus de 50 de lei la salariu, și asta pentru că majorarea votată de Parlament a fost de doar 12,5% din procentul de 50% cuvenit, iar actualizarea salariului de grad s-a pierdut pe la comisii. Din majorarea de 200 de lei, se va scădea norma de echipament, de 250 de lei pe lună. Sindicatele din sistem anunță ca nemulțumire și furia angajaților din MAI este atât de mare, încât se așteaptă proteste masive.
”În ceea ce s-a votat marți nu se regăsește actualizarea salariului de grad. Aceasta face obiectul Plx 52/2022, care este în Camera Deputaților, la Comisia de buget, finanțe, bănci. Cei de la comisie așteaptă un ok de la Guvern și să vedem după aceea, pentru că salariul de grad nu poate fi actualizat decât printr-o hotărâre de guvern, asta dacă de votează Plx 52. Din acest proiect, 95% a picat marți, din cauza a ceea ce s-a votat, cu majorarea de 1/4 din procentul de 50% care mai era de luat prin Legea 153/2017 pentru toți bugetarii și a rămas în picioare doar actualizarea salariului de grad. În 2017 s-a dat legea, iar în 2018 s-au transferat contribuțiile de la angajator la angajat, păcăleala aceea cu 25%, în care ne-a dat 22,5% înapoi. Între 2019 și 2022, urma să se dea câte 25% pe an din majorările salariale. Polițiștii au luat sferturile din 2019 și 2020 și aici s-a oprit totul. Acum, din cei 50% majorări care ar fi trebuit să intre în plată de la 1 ianuarie 2022, ne vor da doar 12,5%”, a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Sindicaliștii susțin în același timp că de la 1 ianuarie 2022 ar fi trebuit să se calculeze și sporurile la noul salariu de funcție, pentru că sporurile sunt blocate la nivelul lunii decembrie 2018.
Drepturile angajaților MAI sunt pe ultimul loc
Sindicaliștii atrag atenția Guvernului și Parlamentului că polițiștii vin primii la intervenție, dar la drepturile salariale au fost lăsați ultimii.
Potrivit unui comunicat al SNPPC, după votul deputaților de marți, începând cu data de 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iunie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna iunie 2022.
”De la 1 ianuarie 2022 statul este dator polițiștilor și personalului contractual din MAI cu cele 2 sferturi aferente anilor 2021 și 2022, plus calculul sporurilor și indemnizațiilor la salariul de funcție/bază din 2022. Prin votul de marți ni se acordă un sfert din toată restanța salarială, adică jumătate dintr-o tranșă (suma pe care o vom încasa se poate calcula foarte ușor înjumătățind una din tranșele trecute pe fluturașul de salariu)”, se arată în comunicatul SNPPC.
Sindicaliștii MAI, ameniță cu organizarea de proteste
Reprezentanții sindicatelor din MAI spun că restanța acordată nu este direct proporțională cu eforturile pe care polițiștii le-au depus în perioada pandemiei, a războiului din Ucraina și mai ales cu iflația.
”Efectiv statul dă cu o mână și ia cu cealaltă, prin sistarea plății normei de echipament anulând efectiv această recuperare, ba chiar suntem în pierdere, ținând cont și de inflația de peste 20% cumulată în perioada ianuarie 2020 până în prezent. Ne pregătim de proteste și reacții ferme, având în vedere și deficitul de personal este de peste 20.000 angajați MAI. În al 13-lea ceas solicităm coaliției de guvernare să prioritizeze familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și să aplice imediat și integral Legea 153/2017”, se mai precizează în comunicatul SNPPC.