Ziua Femeii va fi serbată la Mioveni printr-o serie de manifestări culturale, dar și sportive. Astfel că, duminică, 8 martie, se va organiza Raliul „Frumuseții Dacia”, organizatorii fiind Primăria orașului Mioveni prin Centrul Cultural Mioveni, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, Automobil Clubul Român, sucursala Argeș, Sprint Club Mioveni, cu sprijinul S.C. Automobile Dacia S.A. și al S.C. Giramex S.R.L.
În cadrul acestei competiții sunt așteptate doamnele și domnișoarele care posedă carnet de conducere, categoria B, pentru a se întrece pe circuitul ce va fi amenajat pe Strada Tudor Muşatescu, din zona centrală a Mioveniului. S.C. Automobile Dacia S.A. pune la dispoziţia participantelor 2 (două) automobile Dacia (diesel şi benzină), pentru desfăşurarea competiţiei. Competiţia cuprinde 2 (două) manşe contracronometru, câte una cu fiecare tip de automobil în parte. Clasamentul se va face separat pentru fiecare manşă şi automobil de concurs (benzină – diesel). Vor fi acordate premii primelor trei doamne şi domnişoare pentru fiecare manşă de concurs. Toate participantele vor primi flori.
Înscrierea se face pe data de 8 martie, între orele 9:00 – 11:00, iar competiția propriu-zisă se va desfășura începând cu ora 11:00.
Participarea se va face pe proprie răspundere, față de eventualele pagube sau prejudicii, produse automobilelor de concurs sau unor terţe persoane.
Director,
Argentina Culcuș