„Actrița Valeria Seciu, o mare doamnă a scenei românești, a plecat dintre noi și ne-a lăsat mai săraci și mai triști pentru că nu am putut să-i dăm înapoi cât ne-a oferit într-o viață dedicată artei și oamenilor, spectatorilor și telespectatorii săi…
Mergi cu îngerii, spirit înalt, suflet mare! Dumnezeu să te odihnească și să îți dea liniștea binemeritată! Condoleanțe familiei și tuturor celor care au iubit-o!”, au scris colegii actriței.
Născută pe 2 august 1939, Valeria Seciu a urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.
A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în „Androcle și leul” de G.B. Shaw și ”Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din „Regele Lear” în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic.
La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul „Arta iubirii” sau rolul Arkadina, din „Pescărușul” de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles).
În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul „Lungul drum al zilei către noapte” (E. O’Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în „Cum gândește Amy” de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în „Lear”, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER.
O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului național.
