Dacă ai planificat o vacanță cu prietenii la mare, sigur ai dori să încerci tot felul de jocuri estivale antrenante pentru trup, dar și distractive. În acest sens, plaja oferă amatorilor de mișcare extrem de multe oportunități și o distracție pe măsură. Însă, ca să te pregătești din timp, citește rândurile următoare pentru a descoperi câteva dintre cele mai apreciate jocuri de plajă.
Ce activități distractive poți face cu prietenii tăi la mare
- Jocuri cu un frisbee pe plajă
Mișcarea și distracția „merg mână în mână” într-un joc cu frisbee-ul. Acesta este un disc ușor din plastic, care se aruncă de la un jucător la altul, fără însă să cadă pe nisip. Ideea acestui joc este ca frisbee-ul să rămână în aer cât mai mult posibil. De altfel, dacă locația permite, îți poți include și animalul de companie în acest joc, pentru ca distracția să fie și mai tare.
- Volei pe plajă
Unul dintre cele mai apreciate jocuri de plajă este voleiul. Atât în străinătate, cât și la noi în țară, există mai multe plaje care au deja instalate plase de volei pentru turiștii care doresc să joace o partidă distractivă pe nisipul fierbinte. Totodată, voleiul pe plajă este un joc antrenant și perfect pentru a petrece timp de calitate cu prietenii, în timp ce faceți mișcare și va bucurați de soare și de aer curat.
La fel ca și fotbalul de plajă, voleiul este un joc extrem de popular, practicat în echipă și ghidat de spiritul fair-play-ului.
- Activități cu puștile de apă
Nu există vacanță de vară la mare fără clasicele jocuri cu puștile cu apă. Această activitate este extrem de distractivă, indiferent de vârstă. Important este să ai la îndemână multă apă și echipamentele potrivite. Dacă vrei să te pregătești din timp pentru această activitate antrenantă la plajă, poți alege pușca cu apă Spyra de pe infinity.ro, cu afișaj LED și reumplere manuală.
- X și 0 la plajă
Dacă vrei să fii creativ chiar și în pauzele de la umbră, până când soarele se liniștește, te poți juca X și 0 pe nisip cu prietenii. Acest joc popular se poate desfășura oriunde, atât timp cât există creativitate. Invită-ți prietenii la o sesiune de X și 0 și vezi care este cel mai bun dintre voi. Totuși, nu luați prea în serios acest joc! Până la urmă, este vorba de un moment recreativ pe malul mării, nu de un campionat.
- Tenis de plajă
Alături de volei, și tenisul se practică destul de des în sezonul estival pe plaje. Mai mult decât atât, există competiții bine organizate de către cei care oferă pachete turistice clienților, deci la următorul tău sejur caută și acest beneficiu.
Însă, dacă vrei să te relaxezi cu prietenii și să petreci un timp excelent în vacanță, poți opta pentru câteva partide de tenis de plajă la modul „amator”, astfel încât să faceți mișcare, să vă bucurați de clipele petrecute împreună și să vă jucați cu multă plăcere.
Așadar, acestea sunt 5 dintre cele mai populare jocuri de plajă. Atunci când optezi pentru diverse activități distractive la plajă, ține cont de faptul că timpul de calitate petrecut cu amicii este cel care contează cu adevărat!
Sursa foto: Shutterstock.com