Zilele astea se face mare vâlvă despre modul cum a fentat domnul Tăriceanu “populimea” care stă la coadă (1000 de oameni?!) pentru preschimbarea permisului auto. Ținând cont de recenta mea experiența directă cu coada formată la aceste celebre ghișee, nu pot să-mi inhib un sentiment sincer de bucurie pentru ghinionul lui.
Spun "ghinion" pentru că identific câteva argumente care să justifice ideea că un înalt demnitar nu ar trebui piardă timp cu cozile formate la ghișeele instituțiilor, indiferent ce act administrativ personal ar avea de făcut.
SPAȚIU PUBLICITAR
Socotesc că un demnitar de calibrul domnului Tăriceanu nu prea are timp pentru astfel de proceduri. Oamenii ca dânsul trudesc, zi și noapte, pentru binele general, nu-i așa? Pe umerii lor apasă responsabilitatea uriașă a mersului bun al țării și asta ar trebui să-i scutească de stat la coadă cu vulgul. Ei sunt, de fapt Statul și, prin prisma înaltei poziții în Stat, Domnul Tăriceanu și-a pierdut sensul de persoană fizică, el transcende deja în abstract, e o Instituție în sine. Și unde ați mai văzut voi Instituții să stea la cozi, pe la ghișeele altor Instituții?!..
Funcționarii și politicienii de calibrul acestui domn au de gândit și de legiferat procedurile prin care onor instituțiile Statului interacționează cu cetățeanul. Eu cred că asta e o mare responsabilitate și consumă mult timp și energie. Cred…
În realitate, nu știu cum dracu' se face că timpul și energiile consumate sunt doar ale cetățeanului de rând, această victimă de serviciu a nesimțirii instituționalizate.
Nu e domnul Tăriceanu singurul demnitar care se bucură de regim preferențial la astfel de proceduri, el a avut doar ghinionul să fie spânzurat demonstrativ. O fac la fel de bine și alții infint mai mici în ierarhie; cadre din sistem cu neamurile lor, politicieni mărunți și alți șefi și șefuleți locali cu relații. Grav e că toți acești "oameni-instituție" nu găsesc de cuviință să identifice cauza pentru care au fost nevoiți să ocolească sistemul. Sunt mulțumiți că și-au rezolvat rapid problema și chiar râd de fraierii care nu pot face ca ei.
Ăștia, de fapt, disprețuiesc normalitatea celorlați și, mai grav, se hrănesc cu gândul că ei pot, iar ceilalți nu…
