Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești organizează a treia ediție a Festivalului Național de Muzică Folk “Trivale Fest”, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Pitești, situat pe Strada Calea București, nr.2, Pitești, Județul Argeș. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul va cuprinde un concurs de interpretare, Gala Laureaților și recitaluri extraordinare, susținute de Vasile Șeicaru, Victor Socaciu și Tiberiu Hărăguș.
Concurenții pot participa individual sau în grupuri, pe categorii de vârstă: între 12 – 18 ani și peste vârsta de 18 ani. Aceştia care vor susține câte două piese de muzică folk, astfel: concurenții cu vârsta între 12-18 ani vor prezenta câte două piese din repertoriul artiștilor consacrați ai muzicii folk sau din compoziții proprii; concurenții care au depășit vârsta de 18 ani vor prezenta câte două piese din compoziții proprii.
Preselecția va avea loc pe data de 28 octombrie, de la ora 10.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești, Imobilul Casa Cărții, situat pe Strada Calea Craiovei, nr.2, Bloc G1, județul Argeș, Municipiul Pitești. Juriul va fi format din Vasile Șeicaru(președinte), Victor Socaciu și Tiberiu Hărăguș.
Înscrierile pentru concurs se pot face pe baza fișei de înscriere, ce va fi trimisă până pe data de 26 octombrie 2017, prin e-mail la adresa cultcentre@yahoo.com, fișa și regulamentul festivalului putând fi descărcate de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești(www.centrul-cultural-pitesti.ro), dar și la adresa Centrul Cultural Pitești, Casa Cărții, Municipiul Pitești, Str. Calea Craiovei, nr.2 – cod 110013, Bloc G1, Județul Argeș. Cei interesați pot solicita informații suplimentare la nr. de tel. al Centrului Cultural Pitești, 0248219976, dar și la nr. de tel. al directorului artistic al festivalului, cantautorul Tiberiu Hărăguș, 0736600625.