Pe Teodora Ionescu am cunoscut-o în urmă cu vreo 16 ani. Eram în ultimul an la Colegiul Pedagogic din Târgovişte. Ţin minte că era o zi blândă de toamnă, vineri, când, cu sacoşa de rafie plină cu borcane şi caserole goale, mă duceam spre gară. Trenul urma să mă ducă acasă, acolo unde borcanele şi caserolele se umpleau la loc, iar duminica făceau drum întors, pentru o nouă săptămână de şcoală.
Ei bine, în drumul spre gară, în dreptul Casei de Cultură, am văzut un afiş mare: ,,Festivalul Vis ProFolk”. Chiar în acea zi! Nu mai fusesem în viaţa mea la un festival. Singurul loc în care mai cântasem era cămăruţa în care stăteam cu chirie şi unde şi compusesem, amatoriceşte şi cu mintea de copil de 19 ani, câteva cântece. În câteva secunde eram intrată în Casa de Cultură şi aflu că în acea seară chiar urma să aibă loc prima ediţie a festivalului. ,,Se mai fac înscrieri?” întreb cu părere de rău, că nu aflasem mai din vreme. ,,Păi, hai să vă ascult înainte, ca să vedem dacă are rost!” îmi spune o doamnă care se număra printre organizatori. Las sacoşa cu borcane în Casa de Cultură şi fug să-mi iau chitara. O chitară vai mama ei, spartă într-o parte, altfel funcţională. După ce-mi trag sufletul, îi cânt doamnei cele două melodii obligatorii. O văd că se luminează la faţă, iar în cinci minute eram deja în sala de spectacole, pentru repetiţii. Şi tot în cinci minute, mă gândeam serios să-mi iau sarsanalele şi să plec la mama acasă. Pe scenă îşi făcea încălzirea Florin Camen, cu o chitară impresionantă, plus muzicuţă, plus o voceee… Suna impecabil! Apoi Florin Chilian, pe vremea în care nu era Florin Chilian. Adică… era… dar nu era. Apoi au intrat la repetiţii trupele… Nimic nu mă mai putea răzgândi în convingerea că nu aveam ce căuta acolo. Dar cum intrasem în horă, trebuia s-o joc până la capăt, indiferent că urma sau nu s-o finalizez lamentabil. Ca să n-o mai lungesc, la finalul festivalului urma să primesc Marele Premiu. Nu vă pot descrie şocul, în cuvinte. Îmi spun că juraţii – Titus Andrei şi Teodora Ionescu – se vor fi plictisit de aceiaşi concurenţi şi au simţit nevoia să… varieze. Ca şi astăzi, când în lumea concursurilor de folk se învârt cam aceiaşi concurenţi, rar mai apărând câte o gură de oxigen. De ce au decis aşa, nici azi nu ştiu. Cert este că atunci am cunoscut-o pe Teodora Ionescu. O tipă numai spirit! Nu mai ştiu ce mi-a spus, nu mai ştiu ce i-am răspuns… Atunci am dat şi primul interviu din viaţa mea şi am ştiut cu siguranţă că, la rândul meu, vreau să mă fac jurnalist, căci rămăsesem impresionată de naturaleţea şi nonconformismul cu care Teodora îşi făcea meseria. Ştiu că m-a invitat să cânt la casa Eliad, în Bucureşti, loc care nici nu ştiam ce înseamnă. Recunosc, ignoranţa a rămas o constantă în viaţa mea, chiar dacă între timp am aflat ce a însemnat Casa Eliad pentru muzica folk. Urma să fac şi nişte înregistrări la radio dar… ultimul an de liceu, facultatea, mai apoi job-ul în învăţământ, microbul presei…
SPAȚIU PUBLICITAR
Şi uite aşa curg pe repede vreo 14 ani din viaţa mea, când pe Teodora o regăsesc la un festival de folk din Târgu Jiu. E momentul când, după naşterea micuţei mele, mi se făcu un dor nebun după lumea asta cu totul şi cu totul specială care este folk-ul. Nu vă mai spun că am dat-o în bară lamentabil la Târgu Jiu, cei din juriu s-au încăierat pe marginea prestaţiei mele, unii considerând-o demnă de Marele premiu, alţii de… fata asta n-are ce căuta… Am ,,darul” ăsta de a naşte controverse… Nu ştiu dacă Teodora m-a recunoscut. Pe perioada festivalului am tot schimbat priviri. Dar n-am îndrăznit să mă apropii. Recunosc, e o persoană uşor intimidantă. Am abordat-o, însă, pe Facebook, la ceva vreme, în dorinţa de a-mi lămuri nişte lucruri. Nu ştiu de ce dar, fără a ştii multe despre acest om, mă raportam ca la cineva de la care aş putea primi cele mai sincere şi pertinente sfaturi. Şi uite aşa, din vorbă în vorbă, mi-a încredinţat manuscrisul cărţii ,,Folk pur şi simplu” care, la începutul lui decembrie, urmează a fi lansată la GREEN HOURS, în Bucureşti.
Am citit-o pe nerăsuflate. Cu câteva zile în urmă tocmai terminasem de citit cartea ,,Taifas cu menestreli” scrisă de doi folkişti apreciaţi în breaslă: Florin Săsărman, care realizează de mai bine de 20 de ani emisiunea ,,Diligenţa de Bizanţ” şi Vali Şerban, sufletul Festivalului ,,Ziua de Mâine” de la Alba Iulia. O carte de interviuri cu oameni din folk care au făcut istorie şi vor rămâne în istoria genului. Cartea Teodorei, deşi tot una de interviuri, era, însă, altfel. Exact ca ea! Pentru că, pe lângă interviuri, găsim în carte şi propria perspectivă, propriile păreri şi simţiri cu privire la cei intervievaţi. Găsim poveşti, istorii, fapte inedite şi demne de consemnat, trăite alături de protagonişti, povestite de aceştia sau auzite de la alţii. Portretele sale subiective sunt la fel de captivante ca interviurile pentru că Teodora, la rândul ei, a strâns de-a lungul anilor atâtea informaţii, poveşti, viaţă trăită în această zonă, încât mărturisirile ei capătă, la rândul lor, valoare de document. În întreaga carieră de jurnalist i-au trecut prin faţa microfonului toate numele importante şi mai puţin importante ale folkului românesc. Pe cele importante le găsiţi în această carte.
,,Timp de patru ani (1996 – 2000) au trecut prin studio mai toate numele importante ale genului şi mă mândresc cu asta. Au fost şi exclusivităţi, au fost şi multe prime audiţii, ceea ce pentru mine a însemnat o dovadă de încredere pentru care, iarăşi, mulţumesc, de data asta, tuturor. Au fost şi debuturi absolute pe un post de radio, nume care au confirmat şi care au devenit cunoscute, cum ar fi – într-o ordine cronologică – Cristian Dumitraşcu, Alina Manole sau Florin Chilian.(…)
Cam asta ar fi, pe scurt, povestea “Folk pur şi simplu”, prima emisiune de specialitate (ce preţios sună!) din radioul public şi, aproape sigur, din FM-ul românesc. Între timp şi la celelalte studiouri teritoriale (mai nou şi la radiouri private – pe frecvenţă sau on-line) au început să fie realizate emisiuni de muzică folk. Unele funcţionează şi în ziua de astăzi. (…)
Acum, după douăzeci de ani, cred că merita punctat acel moment. Cu mentalitatea mea de hârciog, am adunat şi am păstrat multe dintre emisiuni. În carte, însă, sunt şi interviuri luate ca atare. Gândul proiectului ăsta, cu o carte de interviuri cu oamenii importanţi din muzica folk, m-a bântuit de foarte multă vreme. Aşa că, pe unii, cum i-am prins, cum i-am executat cu reportofonul. Mai sunt şi altele, discuţii pe care nu am apucat să le trec pe hârtie. M-am oprit acum numai la ceea ce aveam cât de cât deja finalizat. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, am constatat că erau chiar douăzeci. Ştiu, sunt doar optsprezece nume, dar la două dintre ele (Nicu Alifantis şi Valeriu Sterian) sunt câte două interviuri.
Şi pentru că nu îmi place să semăn cu alţii, formula pe care am ales-o este un pic altfel. Nu am recurs la clasica prezentare de început, după care să fie interviul, şi nici la titluri intermediare în interiorul lor. Am vrut ca fiecare dintre personaje să îşi facă un fel de portret (subiectiv, desigur) prin răspunsurile la întrebări. Mai apoi, mi-am permis, cu vorbele mele puţine, să creionez propriile mele portrete. Tot subiective, normal! La un moment dat, chiar mă gândeam să se cheme aşa: “Portrete subiective”. Dar, dacă tot au trecut douăzeci de ani de la apariţia emisiunii, am considerat că merită reamintit titlul ei: FOLK PUR ŞI SIMPLU. “ scrie Teodora, în debutul cărţii.
Şi tot în debutul cărţii, Florin-Silviu Ursulescu, publicit şi om de radio, un reper în breasla sa, face abstracţie de modestia uneori jucată, alteori sinceră a Teodorei (căci ştie Teodora câte parale face!) şi subliniază valoarea pe care atât portretele, cât şi interviurile o au în economia cărţii.
,,Teodora, este, ştiu cei care o cunosc, o arhivă de întâmplări, imagini, bancuri, din istoria folkului nostru. Căci, ce este Teodora Ionescu faţă în faţă cu folkiştii noştri? Un ziarist, un fan, un prieten? Foarte mult din toate trei. Din interviuri se observă că este fan, ştie versuri ale cântecelor, iar la concerte poate intona, strofă după strofă, tot repertoriul recitalurilor, zeci şi zeci de cântece. Din discuţii se vede că e familiară cu invitaţii, şi ei la fel cu ea, ca între prieteni buni. Iar ca ziarist pune întrebări aparent simple, se face că uită, revine, scoate tot ce trebuie de la interlocutori. Combinaţia, îmbinarea fac ca volumul să depăşească limitele unei culegeri clasice de interviuri: sigur, avem secrete, destăinuiri şi informaţii din viaţa şi cariera artiştilor, dar totul înaintează pe valurile unei povestiri atractive, cursive, mereu curgătoare. “ scrie Florin-Silviu Ursulescu.
FOLK PUR ŞI SIMPLU este în egală măsură o carte în care o regăsim pe poeta din Teodora Ionescu. Se simte din calitatea scriiturii, căci este una dincolo de abordarea jurnalistică.
Voi încerca să mă apropii de finalul intervenţiei mele, că în on-line cică trebuie să fii concis (aiurea, cine are răbdare şi interes, citeşte, pentru restul există Click şi Libertatea!) vă voi da următoarele coordonate: 5 decembrie, ora 18.00, Green Hours. Musai să fiţi acolo! Musai să prindeţi cartea! Şi musai să nu rataţi microrecitalurile artiştilor care se regăsesc în carte. La final, vă prezint şi play-list-ul (cuprinsul)!
ZOIA ALECU – Despre vremuri de rouă
NICU ALIFANTIS – Risipitorul de iubire, după melci
MIRCEA BANICIU – Călătorie pe o aripă
SORINA BLOJ – Dulcea boala a muzicii
ŞTEFAN HRUŞCĂ – Colindul blond de Maramureş
ADRIAN IVANIŢCHI – Lupta cu inerţia
SORIN MINGHIAT – Minghiaturi pentru flaut şi prieteni
DINU OLĂLAŞU – Cântecul poeziei
MARCELA SAFTIUC – Fermitatea graţiei
VICTOR SOCACIU – Muzică…, politică…
DORU STĂNCULESCU – Boieria boemiei
TATIANA STEPA – Altfel, omul…
ILIE STEPAN – Arta simplităţii
VALERIU STERIAN – Dreptul la “NU!”
HORIA STOICANU – Concentrat de bune intenţii
VASILE ŞEICARU – Domnul maior cu comanda la inimă
VALI ŞERBAN – Arheologie şi prezent
MIRCEA VINTILĂ – Tandreţuri de corifeu
