Europa se confruntă cu un val de epidemie de obezitate. OMS declară că obezitatea este resposabilă de moartea a peste 1,2 milioane de persoane anual.
Rata supraponderalității și obezității a atins deja cote epidemice în întreaga Europă și este în continuă creștere. Aproape un sfert dintre adulții europeni sunt acum obezi, ceea ce face ca rata obezității să fie mai mare decât în orice altă regiune a lumii, cu excepția Americii. Problema obezității a luat amploare mai ales în timpul pandemiei de Covid-19, când excesul de greutate s-a dovedit un risc pentru persoanele infectate.
„Creșterea indicelui de masă corporală este un factor de risc major pentru bolile netransmisibile, inclusiv cancerul și bolile cardiovasculare. Se estimează că excesul de greutate provoacă peste 1,2 milioane de decese pe an, reprezentând peste 13% din decesele din Europa. Obezitatea provoacă cel puțin 13 tipuri diferite de cancer și este probabil să fie direct responsabilă pentru cel puțin 200.000 de cazuri noi de cancer pe an. Restricțiile din perioada pandemiei de Covid au dus la o expunere crescută la anumiți factori de risc care influențează probabilitatea ca o persoană să fie obeză sau supraponderală”, a declarat directorul OMS Europa, Hans Kluge.
Conform studiilor OMS, pandemia a provocat schimbări negative în obiceiurile alimentare și sportive, ale căror efecte de durată trebuie să fie inversate.
În încercarea de a combate obezitatea, se fac propuneri pentru taxarea băuturilor zaharoase, subvenționarea alimentelor sănătoase, limitarea comercializării alimentelor nesănătoase către copii și promovarea eforturilor de încurajare a activității fizice pe tot parcursul vieții.