În perioada 18-27 februarie 2015, membrii Biroului Executiv şi directorii de departamente ai Consiliului Judeţean al Elevilor Argeş vor desfăşura în cadrul proiectului „Consiliul elevilor. Informare și motivare” vizite în 21 de unități de învăţământ din județ, promovând scopul, obiectivul şi valorile Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia.
Activitatea are ca scop informarea elevilor despre rolul consiliului elevilor la nivel şcolar, judeţean şi naţional şi, de asemenea, motivarea acestora de a se implica în diferite activităţi.
Preşedinţii consiliilor școlare îşi vor prezenta activitatea şi vor pune la dispoziţia reprezentanţilor CJE Argeș dosarul de activitate al CȘE (procese verbale, tabele de prezență, plan de acțiune, raport de activitate). Vor fi discutate şi problemele existente în fiecare unitate de învățământ, Consiliul Județean al Elevilor Argeș urmând să contribuie la rezolvarea acestora.
Acest proiect s-a dovedit în anul școlar 2012-2013 respectiv 2013-2014 a fi unul foarte benefic pentru întărirea relaţiei între CJE Argeș și CȘE-urile din județ, dar și pentru creșterea interesului și implicării elevilor în activitățile extrașcolare.