Fiica ministrului Agriculturii, Petre Daea, a reușit să împrumute involuntar din celebritatea tatălui, după ce conținutul unui email trimis colegilor de serviciu din ministerul condus de tati a fost făcut public.
„Hey people, Sâmbătă plec în Vamă cine vrea să ajute cu 10 lei pentru drum să vină la Biroul de Presă. Relaxarea face munca mai ușoară. Mulțumesc, Dana”, a scris Dana Daea în e-mailul trimis către colegi, pe 19 iulie.
Ni se rupe sufletul de milă pentru fata ministrului Petre Daea, care e atât de săracă, încât nu are bani nici să ajungă în Vamă. Știm cu toții că în Vamă poți să supraviețuiești o vară întreagă fără bani, dacă reușești să ajungi. E de ajuns să ai imaginație. Mai vinzi o îmbrățișare, un sărut sau pur și simplu ceri bani de băutură de la copiii altor miniștri care conduc ministere mai bănoase, că agricultura e la pământ, se știe…
Există şi varianta în care Dănuţa a vrut să facă o glumă cu amicii, căci, înainte de a fi angajată de tăticul, câştiga 10.000 de lei lunar la firma surorii celei mari, care şi ea era în afaceri cu ministerul condus de tata. Din moment ce a reuşit performanţa să transmită din greşeală mesajul cu pricina tuturor angajaţilor, aşa cum susţine, înseamnă că Dănuţa moşteneşte ,,inteligenţa” lui tati. Iar în cazul acesta, zău că nu ştiu ce este mai bine: să fii atât de zgârcit încât să faci cheta la serviciu, ori să fii la fel de ,,inteligentă” ca Petre Daea.