Sâmbătă, PNL Argeş urmează a-şi desemna nou preşedinte. Întrucât redacţia Bitpress.ro pleacă în vacanţa de 1 Mai, nu înainte de a lăsa la birou toate device-urile, anunţăm în avans câştigătorul: acesta este nimeni altul decât Adrian Miuţescu, cel care a mai fost preşedinte al partidului.
Adrian Miuţescu va fi ales cu un număr important de voturi, în ciuda faptului că va fi carotat de Radu Perianu, care a decis să se înscrie în luptă, aşa cum musca plonjează în farfuria cu lapte: nu ca să-l bea, dar cât să te agaseze cu nedorita prezenţă.
Miuţescu urmează a fi un preşedinte infinit mai bun decât Iani Popa (lucru deloc dificil) şi, dacă nu va face vreo gafă majoră, va fi şi viitor parlamentar de Argeş. Uitându-mă în cafea, îi apar şi nişte nepoţi în plus… Plus că îşi reînnoieşte garderoba cu două cămăşi pe comandă.
În felicităm de pe acum pe noul preşedinte, iar dacă ne-am înşelat cumva în predicţii, e posibil să fi văzut în cafea cu patru ani în viitor…