Erau vremurile acelea în care la Dacia se fura într-o fericire, vremuri în care s-au clădit afaceri metamorfozate astăzi în onorabile întreprinderi capitaliste de succes.
Vă mai servim un episod din glorioasele poveşti adevărate care circulă din gură în gură, cu un aer uşor nostalgic şi înjurături înfundate la adresa ”scârbelor de francezi”, care au interzis până şi mâncatul de seminţe în secţii.
Şefu’ de post şi superpatrula
-Alo, Vasile! Eu sunt, bă, șefu de post!
-A, să trăiești șefu’!
-Bă, am montat setu’ motor pă mașină și merge brici. Ești al dracu’! Rămân dator!
-Da, dom șef, păi îți dădeam io lu’ tălică prostii?! L-am împerecheat ca pentru mine. Numai io știu cât m-am rugat de băieți să-mi șutescă din linia de montaj un set de pistoane pe albastru. Și bolțuri tratate, nu ca ce pune mafioții pentru vânzare, fier mort…
-Ioane, acum am altă dandana! Îl știi pe fiu-meu ăla mare… Al dracu’ copil, e înnebunit să conducă, îmi fură mașina când sunt la serviciu și o aleargă prin sat, dă mama focului! Dacă io sunt șef de post în sat, nu-i ie frică. L-am certat, l-am bătut, nu pot să-l astâmpăr… Conduce bine, împielițatu’, că, na, are 17 ani și l-am pus la volan de mic. Mi-a prins slăbiciunea, că m-a mâncat în cur să-l laud cum conduce…
Să vezi! Ieri, m-am întors acasă, de la post, și l-am prins, tocmai când ieșea cu mașina din garaj! Bă, s-a speriat prostu’ și a intrat cu partea dreaptă în ușa garajului. Ce să mai, a îndoit aripa, a făcut-o varză! Adu-mi și mie o aripă, da’ să fie d-aia vopsită la voi în uzină, originală. Știi culoarea, vișină putredă…
-Da șefu’, facem rost! Ți-o aduc sâmbătă, că vin pe la ăi bătrâni.
-Hai, să trăiești! Te aștept la mine, la post!
-Să trăiești, șefu’!
Ion ieși din cabina telefonică, murmurând cu năduf: „Fire-ai al dracu’ dă polițai umflat, cu prostu’ tău cu tot! Nu te mai saturi, mai am un pic și îți schimb toată mașina. Dacă nu ar lua ai mei lemne din pădure, n-aș avea nevoie de tine!”
Ion e un tip descurcăreț. Are ”camă” la portari și poate scoate ce vrea din uzină. O să-i ia șefului o aripă de la montaj. Are mulți prieteni acolo. Numai să fie pe linie „vișina putredă”.
Bucuros că a nimerit bine, chiar când venise la echipat un întreg lot de mașini culoarea vișină putredă, Ion merge liniștit prin uzină, cu aripa lucindu-i sub braț, nou-nouță. Băieții o scot ușor, vor spune că a venit zgâriată sau cu scurgeri de vopsea și o scad la rebuturi. A luat-o ieftin, pe un pachet de țigări Vikend. Le-a spus că e pentru un polițai, nu câștigă nimic la ea…
Semiîntunericul serii îl face să meargă liniștit prin uzină, gândindu-se ce să-i dea lui nea Puiu, portarul, când va ajunge la poarta 8.
Liniștea i se risipește, însă, dintr-o dată, la vederea unor siluete de bărbați care se ițesc de după colțul unei secții, îndreptându-se hotărât spre el.
În ultima vreme, de când s-a dus buhul cât se fură de la Dacia, au băgat o patrulă, care se plimbă prin uzină și-i saltă pe ăia care au comportament suspect sau care plimbă piese între secții ca să-și pregătească ieșirea cu ele. Și, ca să nu pactizeze și ei cu băieții deștepți, au făcut și o superpatrulă, care să urmărească patrula… Când șeful lor, Georgel, e în uzină, patrula e foarte activă, motiv pentru care băieții s-au organizat și au, permanent, un om care-l pândește acasă, în Mioveni, ca să știe când urcă în deal, la uzină…
„Patrula e, am sfeclit-o!”, își spune Ion în gând.
-Stai pe loc! Ce cauți cu aripa asta aici? Hai cu noi!
Ion nu se pierde cu firea și contracarează, inspirat!
-Bă’, ce bine că ați apărut! Chiar nu aveam timp să ajung, mă așteaptă directorul în secție… Uite, luați voi aripa asta, că e pentru Georgel, șefu’ vostru! A zis că-i trebuie pentru un neam și vrea să o pună pe o mașină de transport de-a uzinei, să i-o ducă la Tecuci. Luați-o voi și mergeți repede la el, că o așteaptă în poarta 2.
Bucuroși că o să-i fie de folos șefului, vajnicii apărători ai uzinei, se grăbesc să ajungă cu piesa la șeful patrulei.
Ion îi privește ușurat și amuzat cum se topesc în întuneric. Când și când, luciul impecabil al aripii mai trimite câte un fulger din puțina lumina scăpată prin geamuri de hale.
„Pfff, ce era să mi-o fur, frate!.. Aste e, ghinion! Trebuie să merg, din nou, la montaj…”
