Panourile electorale din Arad cu fost animate cu scene care trimit la „Cina cea de taina”. Apostolii PSD s-au asezat la o masa, in centrul lor aflandu-se insusi candidatul la primarie. Cum nici candidatii PSD Arges nu sunt mai prejos, ne-am gandit sa le zugravim si lor o „Cina de taina”, dar transparenta, s-o vada toata lumea.
*In centru se afla insusi Nicolescu Nazarineanu, impartind la toti cate o paine si o carafa de vin (din bani publici, spun unii, din munca cinstita, sunt de parere altii). Nicolescu le arata degetul mustrator, avertizandu-i ca daca nu merg in teritoriu sa-i profeteasca a doua sa venire la Consiliul Judetean, nu mai vad o firimitura din mana sa.
*De-a dreapta lui Nicolescu Nazarineanu se afla Vacaroiu Canaanitul (al carui nume vine de la placerea cu care bea din cana orice, lichid sa fie). Acesta este cel mai mare sfatuitor al Nazarineanului. Ba unii ii mai confunda intre ei, asa de lipiti sunt unul de celalalt.
*Iliescu Bolseviticul se afla de-a stanga tatalui, pentru a tine aprinsa in Arges flacara credintei iliesciene si a nu lasa sa patrunda influentele pagane dinspre Geoana Prostanacul.
*Felipe Galileanul este unul dintre apostolii de baza, gata oricand sa mute padurile din loc pentru stapanul sau sau pentru sine insusi, dupa caz.
*Tamaga Agricultorul este cel care aduce de fiecare data bucatele pe masa apostolilor PSD, bucate alese, din batatura sa rodnica. Si cum dar din dar se face raiul, si Tamaga a primit inapoi cu varf si indesat. Ba i s-a intors lui binele, ba lui fiu-sau.
*Draghici Europeanul se numara printre apostolii de rit nou, dar care s-a dedulcit repede la metehnele celor care merg pe vechiul Testament. Om de nadejde, Draghici tine alaturi de Nazarinean, suflandu-i vant in panze ori de cate ori acesta are nevoie.
*Radu Vasilica sau Mezinul este unul dintre apostolii ocrotiti ai Nazarineanului. Bland ca un mielusel, Vasilica (pe care poti pune mana ca sa-ti iei masina mica) mai sare cateodata parleazul. Nestiind cat de greu se castiga un loc la masa Nazarineanului si primind totul de-a gata, acesta a inceput sa se cam codeasca atunci cand vine vorba purtat numele Nicolescului prin judet.
*Burnei Farmacistul este cel la care pesedistii isi gasesc leacul de fiecare data. Dar si el a gasit leacul pentru a ocupa un loc de frunte la maza Nazarineanului: cotizatul pentru binele intregului grup.
*Alexandru Stanescu, zis si „Cel Indestulat”, se afla la masa Nazarineanului mai mult pentru a manca si a bea, decat pentru a da ascultare si a face rugaciune. Cum falcile il dau de gol, nu este exclus ca „Cel Indestulat” sa fie trimis de urgenta la o cura de slabire.
*Iustin Dejeanu sau „Cel supus” sta mereu in urma stapanului, urmandu-i povetele intru totul. Acesta stie ca rabdarea si supunerea sunt armele cu care ajungi departe.
*Simona Vestala, zisa si „Simona Sensuala”, nu este cea care i-a spalat picioarele cu ulei de masline si mir Nazarineanului, dar le-a facut apostolilor niste postere electorale de rasuna toata Galileea.
*Oprea Leviticul este unul dintre apostolii de conjunctura, care s-a asezat mai la coada mesei numai pentru a vedea daca bucatele de la PSD Arges sunt mai multe si mai rumene decat la PSD Pitesti.
*Pendiuc Iscarioteanul este surprins de catre pictor cu capul pe sub masa, cautand de zor cuie in eventualitatea unei posibile rastigniri a Nazarineanului. Argintii sunt pusi bine, intr-un cont din Elvetia.