La o televiziune românească, s-a mărturisit unei reportere, ca la Domnul nostru Iisus Cristos, Gigi Becali. Scriitorul Gigi Becali. Cu cărţile pe masă, cu cele cinci cărţi scrise la închisoare, recunoscând că de citit n-a citit decât două-trei în toată viaţa lui, că lui nu-i place să citească. Acum, să nu ne pierdem umorul şi să-l urmărim pe autorul Gigi în febra creaţiei:
"Dacă ai să citeşti cartea asta, asta-i cea mai interesantă, Muntele, plângi. Chiar eu am plâns, când am scris-o pe asta. Dacă o citesc acum pe cartea asta, eu, care am scris-o, eu şi-acuma plâng. Că sunt lucruri prea frumoase. Care nu poate să scrie Manolescu aşa ceva. Şi nici Pleşu nu poate să scrie aşa ceva. Trebuie să simţi aşa. Nu poţi să scrii ceea ce nu simţi. E adevărat, sunt unii filozofi, cum este Liiceanu care e atâta de inteligent, încât el poate să scrie ceea ce nu simte. Sunt unii atâta de deştepţi…"
Încercând a trage noi o concluzie, în afară desigur de el, Gigi Becali ot Pipera, ceilalţi scriitori sunt nesimţiţi/nesimţitori care nu pot scrie ceea ce nu simt. Cu excepţia lui Liiceanu, care şi el e nesimţitor, dar e atâta de deştept că scrie şi ceea ce nu simte."
Aş zice că Manolescu şi Pleşu pot să-şi bea liniştiţi cafeaua şi coniacul după ce-i desfiinţează Jiji. Mai complicat e cu Liiceanu. Când te laudă Gigi Becali, ar cam trebui să intri în panică.
