2016 este de departe anul pokemonilor. Şi al femeilor născătoare. Se naşte într-o frenezie şi nu pentru că guvernul tehnocrat a mărit plafonul minim pentru indemnizaţia maternală. Pur şi simplu astrele s-au aliniat în zodia maternităţii şi râuri de lapte şi puradei au început să repopuleze zonele deşertificate de populaţie activă ale patriei.
Startul l-au dat Sânziana Buruiană şi Andreea Tonciu, ca un fel de promisiune că viitorul nostru va fi luminos pe mâna unor exponenţi ce conţin informaţie genetică de înaltă clasă. Chiar şi Andreea Bălan şi-a întrerupt seria de concerte la căminele culturale pentru a-şi urma chemarea maternă. Valentina Pelinel, fotomodelul, a spart gratiile penitenciarului pentru a… borci, semn că atunci când o femeie îşi pune ceva în cap, atunci… poate să îşi pună ceva şi în burtă.
În primăvară, Alina Sorescu a adus pe lume o fetiţă de 50 de cm şi 3.300 kg, absolut impecabilă, ca întreaga carieră a mămicii sale! I-au urmat Adela Popescu şi Sore, iar pe final de ,,mandat” gâfâie cu burta la gură Jojo şi Janet Jackson, însărcinată cu primul copil la aproape 50 de ani. Cum vă spuneam, anul acesta este anul însămânţărilor în masă.
Însă nu toate gravidele planetei s-au aflat în fericita situaţie de a putea naşte. În mod absolut incredibil, sunt şi gravide care nu pot să nască. Nu e nicio confuzie la mijloc! Pur şi simplu îşi poartă copilul în pântece, dar nu-şi permit să-l şi nască!
Vecina, de exemplu. E în 40 de săptămâni, deci gata de decartat, de livrare. Am găsit-o, săptămâna trecută, revărsată pe banca din faţa blocului, cu toate cele 90 de kilograme acumulate în sarcină, parcă în ciuda bărbatului. Picura discret, dintr-un ochi. Zic: ,,Ce-ai păţit, vecină?”. După o pauză de câteva secunde, îmi răspunde oftând: ,,Ce dreacu să am, vecină, nu pot să nasc!” Casc ochii cât cepele! Cum să nu poată să nască, când operaţiunea asta e ireversibilă! Adică nu poţi să te răzgândeşti în sarcină şi să dai contorul înapoi…
Explicaţia nu întârzie, semn că năduful femeii care nu putea să nască nu mai putea fi ţinut în frâu la fel de eficient ca şi sarcina. ,,Păi, uite cum stau lucrurile – zice. Ştii că eu mai am un copil la doi ani… Eu cu cine-l las acasă, dacă nasc?” ,,Îl duci şi tu la socrii, la ţară!” îi răspund. ,,Îl duc, dar dacă nasc acum, nu am cum să-l duc: sunt ocupaţi cu fânul şi prunele. Mi-au spus măcar două săptămâni să mai amân…”. ,,N-ai şi tu o prietenă, să-l laşi cât e bărbată-tu la spital?” – mai încerc eu o soluţie… ,,Una am, dar… Dar dacă nasc în week-end nu mă poate servi, că e la ţară. Dacă nasc noaptea, iar nu poate, că o bate bărbată-său dacă iese din casă. Miercuri şi vineri iar nu se poate, că ea e mai credincioasă, posteşte şi se duce pe la mănăstiri.” ,,Mă-ta, tac-to?…” ,,Au amândoi serviciu! Plus că dacă nasc noaptea, eu ce mă fac? Că dacă nasc noaptea, chiar am încurcat-o!” ,,Cum aşa?” – o întreb. ,,Păi ce ştii tu, că prima oară am născut noaptea! N-ai vrea să naşti cu un doctor nervos că l-ai trezit din somn şi cu nişte asistente isterice şi îngrozite că a trebuit să trezească doctorul!”
Simt că începe să mă ia durerea de cap… ,,Şi, în afară de asta, mai e un impediment pentru care nu poţi să naşti chiar aşa, de capul tău?” ,,Păi da! – îmi răspunde. N-am bani! 13 milioane costă, în avans: 6 prima mână, 4 mâna a doua şi 3 anestezistul cu asistentele. Şi asta e doar ce trebuie să dai înainte să te suie pe masă. Că mai urmează apoi ditamai lista! Bărbată-meu a zis să mai stau şi eu două săptămâni jumate, să ia salariul şi prima pe concediu. Iar la mine, la serviciu, directoarea a zis să mai am răbdare, că are conturile blocate, n-are de unde. I-am cerut şi soacră-mii de la obraz, tocmai ce a luat pensia, dar mi-a zis că are oameni la fân, dacă mai ţin copilul până la pensia cealaltă, îmi lasă măcar două milioane. Dar simt că nu mai pot, vecină! Iau câte patru No-Spa pe zi, numai să se mai potolească odată contracţiile astea, stau numai întinsă în pat… Cum mişcă copilul, cum beau un ibric de ceai de tei…”
Vă mărturisesc sincer că, dacă la început îmi priveam vecina cu compasiune, acum simţeam cum mă apucă toate furiile pământului. Adică, stimaţi cititori, toată lumea nu ştie cum s-o mai ajute, aşa, după putirinţe, iar ea nu se mai poate ţine acolo, două-trei săptămâni, o lună. Pentru că, orice aţi spune dumneavoastră, în viaţă e important să faci şi ceea ce trebuie, nu doar ceea ce vrei. Trebuie să mai laşi şi de la tine, să mai faci şi cum zic alţii. Că, vorba aia, unde ai stat nouă luni gravidă, ce te mai costă o lună în plus.
Ieri, la ieşirea din bloc, mi-am găsit din nou vecina revărsată pe bancă. Nu născuse încă, dar era mai liniştită: cică i-au promis lui bărbată-său că-i dau salariul cu o jumătate de săptămână mai devreme… Între timp i se rupsese şi apa dar, cu mare atenţie şi delicateţe, o cususe la loc. Vedeţi, asta înseamnă să ai puţină bunăvoinţă şi, cu răbdare, toate lucrurile se rezolvă…
