Jurnalistul, fashionistul şi omul politic din Lavinia Năstase obţine succes după succes! După ce a scos primar pentru liberali în localitatea Izvoru şi a lansat o linie de genţi de inspiraţie rurală, aceasta a reuşit să-l facă preşedinte şi pe Donald Trump, cel pe care nimeni nu-l credita cu şanse reale. Lavinia, însă, a crezut în el de la început, atât de mult încât a reuşit să influenţeze ca cinci voturi să meargă către el. În această dimineaţă, în culmea fericirii aflându-se, Lavinia Năstase a postat un mesaj orgasmic pe Facebook!
,,Sunt foarte bucuroasa si mandra de mine, imi vine sa ma pup! Probabil sunt singura din tinutul asta care am tinut cu Trump, fiindca sunt de dreapta intr-adevar si sunt vizionara, iar la nivel national, Marian Munteanu a fost singurul lider care si-a exprimat pe fata sustinerea pentru Donald Trump, o parte din obiectivele celor doi fiind comune. Multe se vor schimba din acest moment in Europa, in Romania si in toata lumea. AMERICA a votat pentru crestinism. anti-imigratie, fiecare la el acasa, pentru un om de treleviziune, unul ca ei, unul care spune adevarul, un patriot! America a votat impotriva coruptiei, impotriva politicienilor de cariera! Ma bucur ca am reusit sa influentez si eu 5 voturi pentru Trump, argesenii si romanii votandu-l masiv!”
Bravo, fată, ai făcut-o şi p-asta! Acum scoate-l şi pe Gigi Dinescu parlamentar! Şi dacă îţi iese treaba asta, personal lansez o linie de genţi cu numele tău şi le port cel puţin cinci ani!