În mai puțin de o lună, președintele PNL, Ludovic Orban, a făcut două vizite în Argeș. După ce la Vila Florica a simulat interesul pentru cultură, de mai era puțin și adormeau și Brătienii în tablouri, trubadurul liberal s-a deplasat, săptămâna trecută, cu tot alaiul PNL Argeș, la Mănăstirea Robaia, unde a participat la slujbă, s-a miruit și a strâns la piept, sărutând cu foc, votanții fideli ai PSD, în speranța unei minuni fără precedent.
Orban a ignorat total sfatul consilierului strategic al PNL, Mihai Alexandrescu, de a nu se asocia cu evenimente religioase, întrucât segmentul pupătorilor de moaște este deja revendicat politic. Vă prezentăm un reportaj în imagini de la fața locului, imagini ce i-a pus pe gânduri inclusiv pe pesediștii argeșeni care, de când îl au în frunte pe omul de știință Șerban Valeca, înclinat mai degrabă spre materialismul dialectic, nu au mai mimat demult fiorul liturgic.