Cu peste 16.700 de cetățeni care au pus ștampila pe Mihai Coteț, liberalii au obținut cel mai mare număr de voturi de la Revoluție încoace, la Pitești. Cu voturile USR ar fi câștigat și Primăria Pitești dar… oferta de a face alianță a fost respinsă și de această dată. Mihai Coteț a mulțumit echipei sale, dar și piteștenilor care i-au acordat încrederea. Urmează alți patru ani în care susține că îi va reprezenta pe piteșteni cu aceiași determinare.
Sunt 100% motivat cu echipa și piteștenii alături
*La acest moment nu avem rezultatele oficiale finale pe Pitești, dar procentele sunt aproape bătute în cuie. Cum comentați, la cald, rezultatul votului, la Pitești?
**Este un rezultat istoric ce onorează toată munca echipei mele căreia țin să-i mulțumesc, încă o dată, și pe această cale. Este cel mai bun rezultat pe care PNL Pitești l-a obținut vreodată, iar performanța este cu atât mai meritorie cu cât s-a produs în cel mai dificil context pentru partidul nostru. Alianța la europarlamentare cu PSD a creat mari confuzii în rândul electoratului și a fost destul de dificil să le explicăm oamenilor care nu urmăresc decât știrile de pe televiziunile centrale că la Pitești nu a existat această alianță. Din contră, PNL a fost principalul adversar al actualei administrații și așa va rămâne, dar nu din rațiuni politice, ci din rațiuni de bună guvernanță locală. A fost dificil pentru că toți s-au poziționat împotriva noastră, ca și cum noi am fi condus, timp de 34 de ani, acest oraș. Au făcut-o, de bună seamă, conștienți de faptul că am fost cei care am avut cele mai mari șanse de victorie în fața actualei administrații. Partea îmbucurătoare este că, în această campanie, am cunoscut bună parte din Piteștiul care este dornic de schimbare. Am stat de vorbă, ca de la suflet la suflet, cu mii și mii de oameni care mi-au acordat încrederea lor și care știu că acum sunt triști că schimbarea va mai întârzia puțin. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul extraordinar și pentru energia creată. Le spun că nu trebuie să deznădăjduiască. Din contră, îi încurajez să aibă curaj, să ia atitudine, să-și spună punctul de vedere, să-și ceară drepturile, să urmărească modul în care administrația le reprezintă interesele și își respectă angajamentele. Într-un cuvânt, îi încurajez să fie cetățeni. Vor avea un sprijin în mine și în echipa mea, una de toată isprava, de care sunt extrem de mândru. Împreuna cu echipa mea, vom sta în continuare cu ochii în patru pe modalitatea în care sunt cheltuiții banii noștri și vom fi la fel de vehemenți în opoziție.
*Privind în urmă, ați fi putut face mai mult?
**Mă îndoiesc. Sunt genul care face tot ce este omenește posibil atunci când este nevoie, nu atunci când nu mai contează. Am muncit cu toții până la epuizare în această campanie. Dar, mai ales, am muncit în cei patru ani în Consiliul Local și am reprezentat în mod corect și demn interesele orașului nostru. De asemenea, înainte de campanie, am făcut tot ce a fost omenește posibil să avem un candidat unic pe partea de dreaptă, să nu mai repetăm greșelile din 2020. Defapt, am încercat încă o dată să convingem USR să nu mai facă greșeala din 2020. Ne-am lovit de ostilitatea lui Ionuț Moșteanu al cărui argument a fost implacabil: ,,Asta e politica!”. Am realizat că omului ăstuia puțin îi pasă de Pitești și-mi pare rău că nu am reușit să conving și mai mulți useriști de bună credință să ne acorde sprijinul. Mulți ne-au votat și le mulțumim că au pus mai presus interesele orașului în care trăim. Așa cum arată și rezultatele din acest an, împreună băteam lejer PSD, iar Moșteanu s-ar fi putut lăuda astăzi că datorită USR a venit și schimbarea la Pitești, după 34 de ani de roșu. Însă de două ori învățată lecția, a treia oară sper să fie cu noroc pentru votanții de dreapta din orașul nostru.
*Ce veți face de aici înainte?
**Așa cum am spus mai sus, rezultatele sunt mai mult decât onorante. Da, am mers cu gândul la victorie cu toată speranța, credința și dorința. Eu sunt un luptător și, cât timp scopul este nobil, cât timp am pentru ce lupta, cât timp piteștenii îmi sunt alături, cât timp am alături de mine echipa asta fantastică, sunt 100% motivat. Da, mi-e ciudă că schimbarea va mai întârzia încă patru ani, dar sunt împăcat că am făcut totul ca aceasta să se producă. Da, vom mai fi încă patru ani în opoziție, îmi doresc să fie tot alături de USR. Oferta unei alianțe de dreapta pentru o opoziție constructivă, pentru piteșteni, rămâne deschisă.
1 comentariu
Dragilor, de ce legati numele unui liceu de prestigiu cu un partid politic, oricare ar fi el ? Existau o multime de alte locuri in care sa faceti aceasta poza… de exemplu in fata Primariei.