Mimi Niță, unul dintre cei mai gingași și populari membri ai PSD, a decis să își depună candidatura pentru șefia PSD Argeș. Alegerile vor avea loc săptămâna viitoare, pe 17 ianuarie, începând cu ora 16.00, potrivit datelor transmise la centru de către filiala județeană.
Șansele lui Mimi Niță sunt cu atât mai mari cu cât va candida în echipă cu deputatul Cătălin Rădulescu, acesta din urmă vizând o funcție de președinte executiv.
În exclusivitate pentru Bitpress.ro, Niță a declarat care sunt motivele pentru care a decis să facă acest pas.
,,În mod evident, vechea echipă a dovedit ce poate. E nevoie de sânge proaspăt. Se știe că eu am mult sânge proaspăt, că sunt o fire mai sensibilă, empatică, știu să pup mâna și femeilor și bărbaților deopotrivă și am disponibilitatea să ascult primarii cât consideră dumnealor necesar. Domnul Cătălin Rădulescu este mult mai masculin, mai impunător, ne completăm ca yng și yang. Cu dumnealui alături, PSD nu are cum să nu câștige alegerile în Argeș. Deja am stabilit strategia de campanie pentru cele mai importante alegeri care vor avea loc în acest an. Vom militariza intensiv filiala județeană astfel încât, la fiecare secție de votare, vom avea câte un reprezentant înarmat corespunzător, care va trage un glonț în dinți oricărui cetățean care nu a votat cu PSD. Numai așa vom readuce PSD acolo unde a fost, și mai sus decât atât!" ne-a declarat Mimi Niță, după care ne-a pupat mâna și mie, și fotoreporterului.
P.S.: Acest articol este un pamflet, caci Mimi Niță nu mai e de ceva vreme membru al PSD (deși așa a rămas și va rămâne în memoria colectivă), dar dacă ar fi fost…. Păcat, partidul acesta ar fi putut avea o șansă cu el…