Lume, lume, peste două săptămâni va avea loc nunta secolului din România, cu 10-12 000 de nuntași, tot Parlamentul invitat, fără nicio deosebire de culoare politică, plus tot omul din popor care dorește să participe la întemeierea trainicei familii formate din robii lui Dumnezeu George plus Ilinca.
Darul e opțional, ceea ce înseamnă că e de așteptat ca mulți poporeni care n-au ce pune pe masă, dar să împrumute o ie se mai descurcă, ia fiind indispensabilă la nunta de pomină, deci tot românul dornic de o gratuită masă boierească de nuntă, cu sarmale, friptură și tort, se poate prezenta la nunta de la Măciuca – județul Vâlcea.
Ei, dar totuși darul de nuntă a început deja. Mirii au primit două tone de brânză direct de la producător, de la cioban, deci, de la Gigi Becali. Că de, patriot la patriot trage și fudul la fudul. Și dar din dar se face nuntă de AUR. De 33 de ani, în campanii (pre)electorale, găleți cu mălai, zahăr și ulei s-au mai văzut, trei mititei și o halbă de bere așișderea, dar o nuntă electorală – ba! Iată că după trei decenii înregistrăm o premieră. Dacă poate fi considerată o premieră după cea a Căpitanului din anii 30.
Toaletă (WC) pentru 12 000 de nuntași? Să nu ne încurcăm, cârcotași, în detalii. Tăpșanul de la Măciuca e mare, liziera pădurii de asemenea. O toaletă în natură nici Ludovic XIII al Franței nu refuza.
Deci, de treci codrii de aramă ai comunei Măciuca, vei vedea nunta lui Călin Simion, file de poveste, cu privighetori, ciocârlii, fluturi mii, gâze și lăcuste, gata de a fi îngurgitate. Iar cântăcioșii vor urla din microfoane: „Noi suntem rrromâni, noi suntem rrromâni”, și: „Nuntă de AUR țara noastră are” și „Să ne nuntim la Măciuca, unde friptura e cât nuca și-o păzesc șapte cu uluca!”
Nunta lui George Călin file de poveste, că-nainte mult mai este… Nunta prevestind o Românie ca soarele de pe cer.