Uite că nici nu ştiu cu ce să încep. Mi s-a lăsat aşa, peste creieri, un fel de… noaptea minţii şi în acelaşi timp am în cap cel puţin zece lucruri pe care aş vrea să le spun încă din debut.
Încep aşa, abrupt: treaba e articolul ăla de la pamflet, dedicat zilei de 1 Aprilie (a dreaku’ de zi, că nici tu nu mai eşti ce-ai fost!). Ăla cu presupusa declaraţie a purtătorului de cuvânt Adrian Miuţescu, pe care ,,l-am pus” să declare că Barajul Vidraru poate ceda oricând.
Şi acum urmează o mică explicaţie. De ce Adrian Miuţescu? Pentru că este cel care, anterior, a declarat, fără niciun fel de pamflet, că la Mioveni apa şi aerul sunt poluate radioactiv de către ICN. S-a ales şi cu o plângere la DIICOT pe treaba asta. Şi fac aici o paranteză: ştiţi câţi locuitori din Mioveni s-au panicat, potrivit pulsului luat în rândul administraţiei locale, în urma declaraţiei lui Miuţescu? Toţi cei care lucrează în presă şi care voiau să ia puncte de vedere de la conducerea Primăriei Mioveni, înaintea colegilor de la Piteşti. Nici măcar consumul de apă plată în rândul populaţiei nu a crescut.
Ne-am spus, aşadar, că dacă tot s-a specializat pe declaraţii de gen, acelaşi Miuţescu ar putea să facă şi declaraţia de 1 Aprilie, nu puteam să nu-i recunoaştem meritele şi nici să îi luăm faţa şi să-l ,,punem” pe altul să declare.
Acum încerc să mă pun în locul unui internaut care ne citeşte. Vede titlul: ,,Adrian Miuţescu: Barajul Vidraru este fisurat şi riscă să cedeze în orice clipă!” Ce fac mai departe?
Ştiţi ce au făcut mulţi? Şi asta cred că mi se pare cel mai veritabil pamflet… S-au oprit la titlu. Dar nu s-au impacientat, nu şi-au făcut bagajele să plece din judeţ de frică, nu au sunat la 112, nu au luat Distonocalm… Nu, pentru că trăim în epoca vitezei şi nu mai avem timp să citim şi dincolo de titlu, au început să comenteze. Pentru comentarii întotdeauna este timp. Ba chiar şi pentru o polemică întinsă pe ore întregi. Polemică în jurul unui articol… necitit! Cum spuneam, noaptea minţii! Atât de îngrijoraţi au fost, că nici nu s-au sinchisit să vadă despre ce e vorba!
Fac iar o paranteză! În ziua arestării Elenei Udrea scriu un pamflet cu titlul: ,,Je suis Udrea!”. Înjurături peste înjurături, ,,ţii cu panarama aia”, ,,presă de rahat”, ,,ziarişti vânduţi”. Nu conta că pamfletul era taman pe invers…
Revenind…
Alţii au deschis pamfletul de 1 Aprilie şi şi-au dat instantaneu ochii peste cap: vai, miştocăreala e sport naţional! Vai, nu se face! După care ne-au acuzat că nu tratăm subiectele la importanţa pe care o au. La… pamflet… Le-aş fi zis să intre în secţiunile Economic, Social sau Administraţie, dedicată unor astfel de abordări, altfel e ca şi cum ai suna la Măruţă şi l-ai acuza că nu abordează subiecte precum olimpicii naţionali sau războiul din Ucraina, pe hepilica lui. Există o categorie a oamenilor… preţioşi, pătrunşi de propria valoare şi importanţă. Personal, cred că cei mai nefericiţi oameni sunt cei care se iau în serios. După care, cei care fac pamflete, dar musai în ordinea asta, cu precizarea că primii dintre aceştia sunt… un pic ridicoli.
De la cei care nu au înţeles poanta şi schepsisul pamfletului, nu am aşteptări. E ca şi cum m-aş uita la stand-up comedy la americani: nu pricep nimic, nu râd. Şi nu am cum să pricep şi să râd, întrucât nu cunosc realităţile politico-administrative de acolo, nu sunt la punct cu subtilităţile. De aceea nu mă uit. Sau dacă mă uit, am bunul simţ să nu-i înjur pe oameni pentru că nu am eu datele necesare care să mă facă să pricep ironiile.
Am tot recitit articolul cu pricina şi, ca om care zic că sunt întreg la minte, încerc să găsesc nişte explicaţii. De la un capăt la altul, articolul este de un absurd împins la extrem. Este un stil de a face pamflet, prin împingerea lucrurilor către un absurd hilar. Recitind, însă, am realizat brusc în ce ţară trăiesc. Şi în ce context. Unul de… pamflet. Unul plin de absurd şi fapte împinse la limita logicii şi ridicolului. Poate că deja ne-am obişnuit cu ştiri de genul tablourilor ascunse în pereţi, a banilor din cimitire, a cârnaţilor din diplomat, al sutienului arestat…
Despre cei care au savurat pamfletul şi ne-au dat cu Like-ul şi share-uri, mai multe decât ne-am fi gândit, ce să zic, ne-au confirmat într-un fel că genul ăsta de presă este unul cu public restrâns. E publicul nostru, pe care ni-l vrem la fel de cu simţul umorului, la fel de dezinvolt, pentru că, de dragul traficului, chiar nu vrem să ne apucăm de scris despre Daniela Crudu sau Strâmba lui Dodel. Deşi la ăstea se citeşte mai mult decât titlul!
