De când a fost dezAURită, Diana Șoșoacă a rămas liberă de contract, motiv pentru care, spune aceasta, toate partidele au început să o curteze cu sălbăticie, inclusiv PSD, care o dorește mai mult decât oricine altcineva. Marcelino Ciolacu însuși a spus despre ea că ,,are o figură bună” și că nu ar avea nimic împotrivă să se înscrie în PSD. Bine, Ciolacu ar fi spus că e superbă, apetisantă, doar că Soros a plătit presa să scrie doar că figura ei e… bună.
„Eu trebuie să mă înscriu în toate partidele, că toate mă vor. E pe principiul dacă ea nu ne vrea, noi o vrem. Deocamdată mi-e bine independentă și cred că am reușit să schimb multe lucruri singură. PSD trebuie să treacă prin schimbări majore, să renunțe la baronii locali, să își facă curat în partid cu cei condamnați penal, cei care și-au bătut joc de țară. Și mai am o pretenție de la PSD, având în vedere că au avut majoritate și au susținut Guvernul PNL abuziv și a susținut acele legi abominabile, le solicit să iasă public și să își recunoască vina, să își asume ce s-a întâmplat de un an de zile în România, inclusiv morți din spitale. În aceste condiții putem vorbi cât de cât de un partid curat.” a declarat Diana Șoșoacă.
Aceasta a adăugat că mămica ei a învățat-o să nu se lase de la prima întâlnire, dar să aibă grijă, totuși, să se lase de la a doua, că altfel rămâne fată mare.
Conștiente că Diana Șoșoacă ar fi AUR curat, filialele politice din Argeș s-au grăbit să o curteze la rândul lor și să-i facă propuneri care de care mai tentante. Vă prezentăm, mai jos, mesajele postate public și asumate de cei care o doresc pe Diana de România exact cum prințul Charles a dorit-o pe Diana lui.
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș: ,,Avem nevoie de oameni care să dea milităria jos din pod”
,,Stimată doamnă Diana Ivanovici-Șoșoacă, PSD este partidul femeilor puternice, a amazoancelor, a femeilor care au un cuvânt de spus chiar și atunci când le-am interzis expres să mai spună ceva. PSD a dat-o țării pe doamna premier Viorica Vasilica Dăncilă, pe doamnele primar Gabriela Vrânceanu Firea Pandele și Olguța Vasilescu Manda, pe doamna deputat Simona Bucura Oprescu (observați numai câte nume au, așa puternice sunt!). Și a mai dat-o PSD și pe Sorina Marin, dar pe ea a dat-o la PNL, cu o scurtă escală la defunctul PD-L… Dar, revenind, stimată doamnă Diana Ivanovici-Șoșoacă, dacă este undeva locul dumneavoastră, atunci PSD este acel loc, în special filiala argeșeană, care vă merită mai mult decât oricare, date fiind rezultatele din alegeri. Scumpă doamnă, avem nevoie de oameni care să dea milităria jos din pod după o lungă perioadă de timp în care s-a acționat doar cu mănuși de catifea. L-am luat lângă mine pe ăsta micu, zii să-i zic, Adrian, dar nu mă ajută prea mult. El zice bine, face fix ce-i spun, dar nu-l ajută înălțimea. E ca un pechinez care latră, dar nimeni nu se sperie de el. Păi dacă ați veni dumneavoastră mâna mea dreaptă, ba chiar și cea stângă, că le acoperiți pe amândouă, am fi de neoprit. Atât să spuneți: <Stop! Sunt Diana Șoșoacă și am voie să intru unde vreau eu!>. M-aș duce și peste Gentea, să-l sperii puțin, că văd că nu vrea să mă știe de jupân. Apoi m-aș duce pe la Dan Manu, la Morgă, să-l dau afară și de acolo. Of, câte lucruri frumoase am putea face împreună! Nu mă lăsa să aștept! Vino alături de mine și vom cuceri lumea împreună!”
Adrian Miuțescu: ,,Vă ofer locul patru la Camera Deputaților la alegerile parlamentare pe listele care se vor face peste patru ani”
,,Distinsă doamnă, mă intitulez Miuțescu Gheorghe Adrian, am fost, sunt și voi mai fi președinte al PNL Argeș și vă abordez într-o chestiune care știu că vă va cointeresa și onora deopotrivă: vă ofer locul patru la Camera Deputaților la alegerile parlamentare pe listele care se vor face peste patru ani. Este locul pe care i l-am oferit la alegerile trecute unei alte doamne, nu la fel de celebră ca dumneavoastră, dar care nu a reușit să și-l câștige cu voturi. Dumneavoastră cred că nu veți avea absolut nicio problemă la cât de mult vă iubesc și vă respectă românii. Am vorbit deja cu colegii mei din partid; Gelu, Nae, Floricel abia vă așteaptă. Doar Marius a bombănit puțin, că, ce, mai are puțin și iese la pensie din PNL și pe el nu l-a făcut partidul parlamentar, deși și-a petrecut aici cei mai buni ani din viața noastră. Dar noi nu suntem aici ca să oferim plocoane politice. Noi tot ce am dat, am dat pe meritocrație, pe competență, pe muncă. Am pus omul potrivit la locul potrivit. Distinsă doamnă, sunt convins că și Brătienii, dacă ar fi fost în locul meu, v-ar fi primit cu brațele deschise. Acceptați oferta mea și vă promit și un teren pe la Ștefănești, așa, ca dar de bun venit.”
Ionuț Moșteanu, președinte informal USR: ,,Să știi că mi-e dor de vremurile în care făceam împreună activism”
,,Salut, Diana! Ce mai faci? Am auzit că ești liberă de contract și voiam să îți propun să revii în USR. Să știi că mi-e dor de vremurile în care făceam împreună activism, cu gândul că vom ajunge și noi în Parlament, să privim lumea de la un alt level. Dacă vrei să revii, lasă-mi un mesaj pe WhatsApp. Să nu-ți faci griji de reacțiile colegilor din filială, n-au rămas în partid decât prietenii mei. Hai, te pup! Ai grijă de tine!”
Bogdan Ivan, președinte PRO România:
,,Distinsă doamnă, pe mine mă recomandă faptele. Eu sunt cel care a făcut prima gară modernă a Piteștiului și singura făcută în Argeș de la Revoluție încoace. Ca om al Dreptului care sunteți, avocată reputată, consider că locul dumneavoastră este în PRO România. Tocmai ne-a părăsit avocatul Liviu Stancu și locul său a rămas extrem de gol. Suntem convinși că dumneavoastră îl veți acoperi din toate punctele de vedere. Inutil să vă spun că din cauza dumneavoastră nu am reușit să intrăm în Parlament, dar femeia te coboară și tot femeia de ridică. Am aprecia dacă ne-ați mai ridica și pe noi puțin, că abia reușim să ne mai culegem de pe jos. Cu stimă și aleasă prețuire, al dumneavoastră Bogdan Ivan.”
Gigi Dinescu, președinte PNȚCD Argeș: ,,Îți garantez că nu va trece o săptămână în care să nu facem Live-uri la mine în curte, din spatele tuciului cu pomana porcului!
,,Diano, hai să nu ne mai formalizăm și să vorbim pe limba noastră că, vorba aia, se simte animal cu animal, baremi om cu om. Noi suntem la fel, ne animează același patriotism de țară, aceeași dorință de a scăpa patria noastră de străini, care băncile și multinaționalele ne-au subjugat. Lumea spune că sistemul ne-a înfrânt, că pe mine m-a dus cu PNȚCD-ul sub zero la sută, iar pe tine te-a dat afară din partid, dar nu e adevărat. Noi doi suntem și mai puternici, pentru că cu noi este Dumnezeu. Hai în filiala mea și-ți garantez că nu va trece o săptămână în care să nu facem Live-uri la mine în curte unde, din spatele tuciului cu pomana porcului, îl vom deconspira pe Soros și pe toți nenorociții care au pus genunchiul pe grumazul bietei noastră țărișoare! Te pup și te aștept! Am pus vinul la rece, iar nevastă-mea ți-a pregătit o salată de Boeuf.”