Simpatizanții AUR din Curtea de Argeș și din zonele limitrofe sunt așteptați mâne, (duminică, 8 mai), la Casa de Cultură ,,George Topîrceanu”, pentru a participa la înființarea organizației AUR Curtea de Argeș. La eveniment și-a anunțat prezența și generalul Mircia Chelaru, deputat AUR Argeș și dac liber în timpul… liber, evident. Organizatorii îi așteaptă pe doritori în număr cât mai mare, de la ora 13:00.
Pentru a se asigura că vor avea o prezență masivă, organizatorii au lăsat și un număr de telefon. Cei care doresc informații suplimentare sunt rugați să apeleze cu încredere. Cu încredere am apelat și noi, pretinzând că suntem sinpatizanți AUR de la Valea Iașului, dornici să punem umărul la… bla, bla, bla, știți dumneavoastră placa… Ne-a răspuns o doamnă foarte amabilă și care, probabil, și-a făcut câteva cruci după dialogul pe care l-am purtat și pe care vi-l redăm mai jos:
- – Bună ziua, sunt doamna Georgeta de la Valea Iașului, am citit pe internet că faceți alegeri aici la Curtea de Argeș și ne așteptați în număr cât mai mare să susținem cauza.
- – Da!
- – Vreau să vin și eu cu soțul si cu nepoții, ce trebuie să fac?
- – Să veniți mâine.
- – Unde?
- – La ora unu, la Casa de Cultură.
- – Cu ce să vin, cu tricou galben, să aduc steag?
- – Dacă aveți cu stema AUR, să-l aduceți, dacă nu, avem noi.
- – Am casetofon, am casete cu muzică patriotică. Le aduc?
- – Nu, că avem și noi!
- – Un buchet cu flori pentru domnul președinte?
- – Da, un buchet cu flori ar merge.
- – Și palincă de-a noastră de la Valea Iașului, că e foarte bună?
- – Sigur.
- -Vă mulțumesc frumos! Care este numele dumneavoastră, poate ne vedem la alegeri?
- – Gina Grigorescu este numele meu!
- -Mulțumesc! Sănătate!
- La revedere!
Pe doamna Gina cea amabilă și drăguță am reperat-o rapid pe Facebook. Iat-o!
Doamna Gina, pupături de mânușițe! Ne vedem mâine, aducem florile și pălinca pentru domnul Mircia Chelaru, că am înțeles că domnul George Simion nu servește… Nu servește cu prezența. Probabil Curtea de Argeș nu este așa de importantă…
1 comentariu
:-)))))))))))) Hai, ca ati fost tari cu telefonul asta!……….. Imi place cel mai mult cum a reactionat coana Gina cand ati pomenit de casetofon si de casete, care au ajuns piese de muzeu. Data viitoare cand mai sunati, plusati, intrebati daca trebuie sa veniti in opinci si strai popular, daca va puteti costuma in draconari ca sa duceti capul de lup, sau daca e obligatoriu sa vii cu barza, cu viezurele si manzul, adica cu singurele lucruri care ne-au mai ramas de la stramosii daci…