Şeful Serviciului Român de Informaţii s-a prezentat miercuri la Comisia parlamentară pentru controlul SRI. Eduard Hellvig a dat, preț de mai bine de șapte ore, explicaţii cu privire la ancheta în urma căreia prim adjunctul său, generalul locotenent Florian Coldea, a fost trecut în rezervă. Şapte ore în care şeful Senatului,Călin Popescu Tăriceanu, a fost extrem de fericit că SRI, prin întâiul său reprezentant, a fost strâns cu uşa şi interogat la sânge ca un infractor de drept comun. Şi acesta este doar începutul, căci Tăriceanu vrea să le plătească celor din SRI pentru vremurile nu puteau vorbi nici în somn, aşa de… timoraţi erau.
„Nu mai merge cu tactica batistei pe ţambal! Românii vor adevărul şi vor să vadă un control democratic al instituţiilor de forţă. Audierile din Comisia SRI reprezintă doar primul pas într-un şir lung de acţiuni ale Parlamentului. Trebuie recuperaţi anii în care Parlamentul a fost timorat şi nu şi-a făcut suficient datoria.” a scris Călin Popescu Tăriceanu într-o postare pe pagina de Facebook.
Din sursele noastre, Codrin Ştefănescu ar fi venit cu propunerea ca orice acoperit care va fi descoperit să fie bătut cu funia udă la fundul gol. De asemenea, Parlamentul va fi ,,deparazitat” de toate microfoanele implantate, pentru că este inuman să nu poţi aranja o rudă, o amantă, o şpagă, fără ca SRI să nu ciulească urechile şi să dea cu pâra la procurori, de parcă asta ar fi treaba serviciilor.
Mai citeşti şi