În fiecare an, pe 25 ianuarie, toată ortodoxia îl sărbătoreşte pe Sfantul Ierarh Grigorie Teologul. O sărbătoare de mare importanţă pentru judeţul Argeş, căci prim-ocrotitorul său, Florin Grigore Tecău, îi poartă numele. Cu această ocazie, i-am transmis şi noi pe Facebook un călduros ,,La mulţi ani!”, fără nicio conotaţie… publicitară.
În exclusivitate pentru Bitpress.ro, preotul Mărioara de la Biserica Sfânta Vineri (8 milioane nunta – partea naşilor, 2 milioane avans de la miri, cu chitanţă), ne-a spus câteva cuvinte pline de duh despre conotaţia acestei zile:
,,Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390), cunoscut și ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare sfânt părinte și învățător al Bisericii, aşa cum şi domnul preşedinte este un bun ocrotitor al turmei sale de suflete de la Consiliul Judeţean. Diferenţa este că unul propăvăduia lumii de sub ceruri, iar altul lumii din calculator. Cuvânt şi colo, cuvânt şi colo. De inspiraţii diferite, dar mare e puterea cuvântului şi mult poate el schimba viaţa omului. Căci din cuvinte a făcut Ierarhul Grigorie prima filocalie, conţinând scrieri ale lui Origen, şi tot din cuvânt a plăsmuit Grigorie Argeşeanul 12 pagini care vor rămâne în lirica administraţiei timpurilor noastre. Cum spuneam, chiar dacă sursa inspiraţiei cuvintelor e diferită, ce a făcut omul cu mâna sau cu tastatura, uneori nu pot dezlega alţii cu 1000 de capete. Cuvântul cuvânt rămâne şi de aceea avem o aşa mare responsabilitate pentru cuvântul scris pe hârtie, pe scoarţa copacului, pe bucata de şerveţel, pe derdeluşul unei frunze de eucalipt, pe corpurile noastre, sub formă de tatuaj, pe chat-urile de Facebook, pe mesajele de telefon, pe orice poartă amprenta gândirii noastre. Acestea fiind spuse, le urez mulţi ani întru înduhovnicire tuturor celor care poartă acest sfânt nume. Ortodocşii trebuie să ştie că azi e dezlegare la Facebook, deci au neîngrădită libertate la cuvânt, fără oprelişti, căci cuvântul lor oricum nu contează, iar greutatea cuvântului e dată de greutatea celui care îl poartă peste lume. Vă aştept pe toţi la leturghie. Rog babele sî nu mai vină cu hârtii de 5 lei, că nu suntem biserică de cartier! Domnul fie cu voi!”