Corupția nu e, din fericire, o invenție românească. Aici, de departe, nu suntem protocroniști. Dar, după 1990, românul a învățat-o repede, la seral și la fără frecvență. E un autodidact pur sânge.

Mica corupție, deși condamnabilă și ea, poate fi înțeleasă până la un  nivel. Infirmiera din spital scoate zilnic de la fiecare pacient 10, 20, 50 de lei, deși are salariu cât un  profesor. Dar, pentru munca ei ingrată, parcă nu-ți vine s-o condamni. Asistenta șefă însă ia mai mult și are salariu chiar foarte mare. Nu prea poți crâcni, ca pacient, nici împotriva chirurgului pe bisturiul căruia te lași, scoți din pământ, din iarbă verde o mie-două de euro ca să ieși viu de pe masa de operație.

Când se ajunge însă la primari, președinți de Consilii Județene, lideri de partide, miniștri, nu mai e milă. Dacă o infirmieră sau o asistentă mai pot invoca sărăcia, de aici încolo, vorbim de oameni bogați, deci de un alt fenomen, unde corupția este o bagatelă de trei minute. Este vorba de lăcomie. Exemplele din ultimii 15 ani sunt de noaptea minții.

Un ministru se află la închisoare pentru o șpagă de 75 de milioane de euro de la un patron austriac. Dincolo de întrebarea legitimă: care a fost paguba României pentru o asemenea șpagă? – rămâne uimirea că într-o țară cu salarii și pensii de 200-300 de euro, tu, ministru, iei senin o șpagă de 75 de milioane de euro!

Alt caz concret. Un deputat de Argeș, cu trei-patru vile cu piscină, cu trei-patru mașini de firmă, ca trezorier al partidului, bagă mână până la cot în banii partidului să-și mai ia o vilă și o mașină. Asta nu e lăcomie? Nu e vorba de o boală cu dependență, ca cea a drogurilor?

Apoi, lupii de la stână. Tot pe la noi, un inspector antifraudă este arestat pentru… fraudă. Polițiști în pragul pensiei speciale de după 47 de ani, nu se pot abține ia o mită de 100, de 200 de lei, să curgă ceva acolo…

Să mai vorbim de Elena Udrea care pornește – cu câteva luni înainte de condamnarea definitvă (?) –  la Cluj un proiect imobiliar de un miliard de euro, ea, care imediat după absolvirea liceului din Buzău a fost doar bugetară? Dar, medicul primar și primar general Sorin Oprescu? Ce nevoie avea el de câteva zeci de mii de euro.

Ca o chestie de ultimă oră, avocatul piteștean Dan Panțoiu, cel mai faimos textier al Mirabelei Dauer, declară: „Ce avere să aibă Tudor Pendiuc, când el n-are după ce bea apă?!” Uau! Chiar mi se face milă. Poate dacă i-a luat el, Panțoiu, un onorariu de câteva milioane de euro, îmi zic eu. Dar, parcă citindu-mi gândul, avocatul-textier și precizează: „Nu mi-a dat niciun ban Pendiuc și nici nu vreau!” Aici aș vrea să plâng dar nu-mi curg lacrimile. Asta n-am auzit-o până acum. Un avocat de succes care apără un corupt gratis. Să fie primit!